Râmnicu Vâlcea: Primăria îi invită pe cetățeni să se alăture unei ample acţiuni de curăţenie a orașului

Primăria Râmnicu Vâlcea organizează sâmbătă, 6 aprilie, o acțiune de salubrizare a orașului și face apel la cetățeni să se alăture acestui demers.

0

„Sâmbătă, 6 aprilie, cu începere de la ora 10.00, Primăria municipiului îi invită pe râmniceni la o amplă acţiune de voluntariat destinată salubrizării unor zone din Râmnicu Vâlcea şi derulată sub genericul „Împreună pentru un oraş mai curat”. Coordonatorul acţiunii la nivelul administraţiei locale este viceprimarul Carmen Preda, cei care doresc să se implice putând să o contacteze pentru repartizarea zonelor şi stabilirea tuturor detaliilor la telefon 0745.802.181. SC Pieţe Prest va pune la dispoziţia fiecărui participant mănuşi, precum şi sacii de plastic necesari colectării deşeurilor, asigurând totodată transportul gunoaielor din locurile salubrizate. Până acum, şi-au anunţat participarea la această acţiune atât instituţii – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” etc., cât şi organizaţii nonguvernamentale – Asociaţia „Zâmbete Colorate”, Asociaţia Centrul „Andreea” etc.“, precizează municipalitatea.