Investiţia de aproximativ 800.000 de euro realizată în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie de la Leamna a însemnat construirea unui corp de clădire pe locul unor vechi magazii aflate în stare de degradare şi dotarea acestuia corespunzătoare pentru a funcţiona ca un centru destinat pacienţilor cei mai vulnerabili ai unităţii medicale, cei cu tuberculoză multidrog rezistentă. Finanţarea a fost asigurată de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei – organism internaţional înfiinţat la iniţiativa ONU –, prin intermediul Fundaţiei „Romanian Angel Appeal“. Proiectul a fost demarat în 2016, lucrările efective începând în toamna anului 2017. Prin derularea acestui demers, a fost construit un nou corp de clădire, cu o suprafaţă de aproape 550 de metri pătraţi, destinat în exclusivitate Centrului TB-MDR, imobil prevăzut cu saloane pentru pacienţi, cu o capacitate de 19 paturi, toate dispunând de grup sanitar propriu, cu spaţii pentru medici şi asistente, precum şi cu vestiare destinate cadrelor medicale.

Prioteasa: Proiect nou, de 3 milioane de euro, la Leamna

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a salutat finalizarea investiţiei, anunţând în plus că unitatea medicală de la Leamna, aflată în subordinea administraţiei judeţene, va beneficia pe viitor de atenţia şi de finanţarea necesară din bugetul judeţean. «Astăzi, am marcat reuşita unui proiect de importanţă naţională, derulat în parteneriat de Consiliul Judeţean Dolj, Fundaţia „Romanian Angel Appeal“ şi Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, cu susţinerea oferită de Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“. Această colaborare s-a materializat în realizarea unei investiţii de aproape 800.000 de euro pentru crearea, la Leamna, a unui centru destinat îngrijirii pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (TB-MDR), al treilea cu acest profil din întreaga ţară. În paralel, ne pregătim să realizăm, cu finanţare din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Dolj, o investiţie de amploare, cu valoarea de aproximativ 3 milioane de euro, care va contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea condiţiilor pentru desfăşurarea actului medical la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna”, a declarat Ion Prioteasa.
Președintele Consiliului Judeţean spune că proiectul care va fi implementat la Leamna va însemna, pe lângă lucrările de construcţii, şi dotarea la standarde moderne cu echipamente şi aparatură medicală a unităţii. „Vorbim de cel mai mare furnizor de servicii medicale de pneumologie din Oltenia, cu peste 150 de paturi, unde sunt trataţi inclusiv pacienţi din judeţele învecinate. În cadrul acestui proiect, ne propunem să modernizăm imobilele în care se găsesc spaţiile medicale şi cele administrative, precum şi să construim un nou corp de clădire, de aproximativ 1.100 de metri pătraţi. Ne gândim, de asemenea, având în vedere specificul acestei unităţi medicale şi situaţia în care se află pacienţii, să asigurăm şi o dotare corespunzătoare, să încercăm să aducem aici aparatura medicală cât mai completă, astfel încât, orice fel de nevoi ar avea pacienţii, acestea să poată fi rezolvate aici, fără a mai fi nevoie de deplasarea acestora în alte unităţi medicale, evitând astfel riscurile răspândirii microbilor”, a mai spus Ion Prioteasa.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ