Cristian Buican: „CJ Vâlcea ar trebui să apeleze la toţi specialiştii din domeniul cultural din judeţ pentru salvarea patrimoniului”
„Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că acest episod de incompetenţă şi nepăsare este doar unul din multitudinea de exemple din ultimii 2 ani de zile în care conducerea CJ Vâlcea îşi demonstrează neputinţa şi nepriceperea. Parlamentarul liberal consideră că nu există niciun fel de scuze care să justifice o asemenea gafă care lasă judeţul Vâlcea fără un obiectiv de patrimoniu de excepţie şi somează conducerea CJ Vâlcea să găsească de îndată fondurile necesare achiziţionării Culei Greceanu.
Preşedintele liberalilor vâlceni, parlamentarul Cristian Buican, propune public ca specialiştii din cultura vâlceană să facă o evaluare a situaţiei clădirilor de patrimoniu din judeţ şi să stabilească o prioritizare a acţiunilor şi a investiţiilor din acest domeniu. În acest sens, specialiştii din domeniul cultural, membrii ai filialei Vâlcea a PNL, îşi manifestă disponibilitatea de a ajuta Consiliul Judeţean în vederea realizării unei astfel de strategii astfel încât să putem reabilita toate obiectivele de patrimoniu şi să transformăm Vâlcea într-o destinaţie culturală. ”, se mai arată în acest document.
„Când am aflat că la Măldăreşti, Cula Greceanu are lacătul pe poartă, am crezut că este o glumă. Apoi, am citit în presă că acest lucru este posibil pentru că Rădulescu şi ai lui PSD-işti au uitat să plătească chiria convenită cu proprietarii. Parcă suntem într-un film de cascadorii râsului: cea mai veche cula din România este închisă pentru că, în an Centenar, Constantin Rădulescu nu a avut 60.000 de lei pentru a păstra deschis publicului un monument de patrimoniu, un simbol turistic. Această sumă este ridicol de mică raportat la Bugetul CJ. Ca să înţeleagă toată lumea, această sumă reprezintă jumătate din salariu pe care Constantin Rădulescu l-a încasat anul trecut. După cum se poate observa, l-a încasat cam degeaba. Sper să se trezească odată din această letargie păguboasă şi să aloce fonduri pentru achiziţionarea culei, altfel, o vom pierde de tot. Au ministru în Guvern, suma nu este una foarte mare raportată la bugetul CJ Vâlcea, soluţii există, însă trebuie să se şi dorească. De exemplu, CJ Vâlcea ar trebui să apeleze la toţi specialiştii din domeniul cultural din judeţ şi să realizeze o strategie şi acţiuni concrete de salvare a patrimoniului judeţului. Specialiştii din PNL sunt dornici să ajute CJ Vâlcea într-un astfel de demers. Trebuie doar să se vrea” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.