DNA organizează la Râmnicu Vâlcea Cupa ,,Generaţia Anticorupţie” cu liceeni

„Luni, 28 ianuarie 2019, începând cu ora 9.00, la Colegiul Energetic Rm. Vâlcea se dă startul competiţiei sportive de minifotbal mixt - liceu «Cupa Generaţia Anticorupţie» 2019. Aflată la a doua ediţie, competiţia se înscrie în şirul activităţilor preventiv-educative derulate în baza parteneriatului încheiat între Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, având ca scop promovarea unei conduite active împotriva corupţiei”, informează DNA prin intermediul unui comunicat.

0

Documentul citat precizează că la Cupa ,,Generaţia Anticorupţie” 2019 s-au înscris 100 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a aparținând următoarelor unități școlare din Râmnicu Vâlcea: Colegiul Naţional ,,Alexandru Lahovari”, Colegiul Naţional ,,Mircea cel Bătrân”, Colegiul Naţional de Informatică ”Matei Basarab”, Colegiul Energetic, Liceul Forestier, Liceul Tehnologic ,,General Magheru”, Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu”, Liceul de Arte, la care se adaugă Liceul „George Ţărnea” Băbeni şi Liceul ”Gheorghe Surdu” Brezoi.
„În vederea atingerii obiectivelor propuse de către organizatori şi pentru a promova mesajele anticorupţie, pe parcursul derulării competiţiei elevii vor primi întrebări ce vizează competenţa DGA, riscurile şi consecinţele rezultate ca urmare a săvârşirii unor fapte de corupţie, cunoaşterea şi punerea în aplicare a principiilor educaţiei bazate pe respectarea valorilor morale ale societăţii, necesitatea adoptării unui comportament de respingere a corupţiei, urmând ca răspunsurile corecte să fie premiate.
Finala şi festivitatea de premiere vor avea loc în data de 30 ianuarie 2019.
Câştigătorii competiţiei vor fi recompensaţi cu diplome, cupe, medalii, dar şi cu alte materiale promoţionale personalizate”, se mai arată în acest comunicat.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ