Fotbal dege(ne)rat

0

Nu suspectez, nu acuz, doar mă mir. Ca prostul. Cu sublinierea că prostul care se miră e mai rentabil decât prostul care nu se miră. Mă mir că FRF şi LPF nu s-au prins nici în decembrie că fulguie şi că disciplina pe spinarea căreia îşi saltă salariile precum haltera joacă în travesti – patinaj, trântă, lupte greco-romane, judo. Şi FRF şi LPF iau ninsoarea din pragul Crăciunului ca pe o ploaie de petale în Postul Paştelui. Că aţi descoperit iarna mioritică, mai scoateţi, fraţilor, din echipe, faceţi campionatul mai scurt, respectaţi fotbalul. Mă mir că o grupare ca a Iaşiului năduşeşte tocmai acum, la pârlitul porcului, şi s-a găsit să marcheze de şase ori la Chiajna, cetatea de scaun a lui Dorinel Vodă, şcolit la Wolfsburg şi Koln ca pentru scoruri de tenis în viitorime. Mă miră la culme scorul de forfait cu care oltenii lui Mangia, mirat şi el de nu se poate, au ”comis-o” în Ştefan cel Mare, după o călătorie cu trenul. Curat ghinion, mecanicul de locomotivă – dinamovist! Concluzia spuselor antrenorului (iar Mangia ştie ce vorbeşte) este că băieţii săi nu au luptat. Cum s-o fi chemând asta în militărie? L-aş contrazice totuşi pe italian. Au luptat băieţii, atât de bine şi de avântat, încât şapte-opt juveţi rătăceau de regulă în jumătatea adversă, în timp ce haita muşca până la os pe contraatac. Una dintre victime a acuzat frigul în partea de teren craioveană, ca şi cum în jumătatea de teren adversă lumea ieşise la plajă. Fiţi rentabili. Miraţi-vă!