Un cunoscut gazetar, pe care de altminteri îl citim cu plăcere, se răsteşte la mama noastră limba română la auzul unui „cuvânt stupid şi forţat, inventat de judecători, pe care l-au preluat şi alţii”, iar cuvântul este „completuri”. „Eu spun «complete»”, s-a lăudat, ineptic, la TV, duminica trecută, şi o doamnă europarlamentar. Ştiind din capul trebii ce înseamnă facerea de bine, mai ales că în articole „completuri” se foloseşte la paritate cu „complete”, deschidem DOOM. Care explicitează că forma corectă de plural a acestui substantiv neutru, prin care se înţelege colectiv de judecată, este „completuri”. Complet şi complete sunt forme adjectivale: răspuns complet, jurii complete. Aşadar, nimic stupid, forţat şi inventat de… judecători! Forţate şi stupide sunt alte specimene: „prioritizare”, „transparentizare”, „sustenabil”, epidemia lui doişpe/doisprezece (ore, zile, rate etc.). Nici pluralul „complexe” (de la „complex”, tendinţă de comportare) nu trebuie folosit în loc de „complexuri” (energetice, zootehnice etc.), aşa cum se mai obişnuieşte. Cea mai crasă (grasă, supraponderală!) lipsă de respect faţă de cititori este scrierea fără diacritice. Să ni-l închipuim pe Toma Caragiu, la Gala Umorului, citind un text fără diacritice. Păi n-ar fi de râs?! Să ne închipuim şi nişte manuale şcolare scrise fără diacritice. Păi n-ar fi de plâns?! (Anton Pană)
