Biblioteca „Aman“, desemnată „Biblioteca anului 2017” în cadrul Galei APLER

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a fost distinsă luni, 10 decembrie 2018, cu premiul „Biblioteca anului 2017“ în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Galelor APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România). Ceremonia în cadrul căreia au fost acordate 14 premii s-a desfăşurat în sala ”Ion Băieşu” a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

0

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a fost reprezentată la Bucureşti de managerul instituţiei şi, totodată, iniţiatorul proiectului dedicat Exilului Românesc. În legătură cu distincţia primită, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, a declarat că „premiul primit onorează întreaga echipă care a colaborat în direcţia valorizării exilului românesc. Cărţi, documente, manuscrise, opere de artă, obiecte personale şi de mobilier, am reuşit ca în decursul celor 2 ani trecuţi de la înfiinţare să completăm neîntrerupt fondurile dedicate Exilului. Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc este, pe zi ce trece, un proiect care capătă noi valenţe şi care, pe bună dreptate, devine cunoscut de către tot mai mulţi români. Îi mulţumim domnului Ioan Cristescu, preşedintelui APLER, precum şi membrilor juriului pentru opţiunea făcută privind biblioteca noastră. Validarea pe care o primim împreună cu acest premiu reprezintă încununarea tuturor eforturilor demarate în ultimii ani”.
Premiul vine să recunoască atât importanţa înfiinţării „Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”, cât şi demararea unicului proiect din România dedicat exilului românesc – Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, proiect susţinut de Consiliul Judeţean Dolj.
„Consiliul Judeţean Dolj a făcut din domeniul cultural o prioritate, propunându-şi ca, prin politica investiţională adoptată, prin fondurile europene accesate şi prin alocările financiare acordate, să contribuie la transformarea instituţiilor de profil din subordine în repere la nivel naţional. Succese precum cel repurtat de Biblioteca «Alexandru şi Aristia Aman» în cadrul ediţiei din acest an a Galei Premiilor APLER validează această strategie şi ne motivează să continuăm pe acest drum. Desigur că meritele pentru această importantă reuşită aparţin în primul rând colegilor noştri de la Biblioteca Judeţeană şi managerului Lucian Dindirică, o echipă performantă, către care îndreptăm sincere felicitări“ , a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Gala APLER s-a desfăşurat luni, 10 decembrie 2018, la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ