Nem (nu) autonomiei speciale!

0

Am apreciat întotdeauna buna pregătire, consecvenţa şi abilitatea politicienilor UDMR de a-şi promova interesele şi de a-şi apăra statutul de partid parlamentar. De asemenea, contribuţiile pozitive avute de-a lungul timpului la elaborarea şi susţinerea unor legi. La asigurarea unor majorităţi utile pentru buna guvernare.
Atunci însă când interesele UDMR, exprimate mai ales prin promovarea unor proiecte de legi neavenite, contravin Constituţiei României, cred că o punere la punct se impune de la sine.
Zilele trecute, UDMR a depus un proiect de lege care prevede, între altele, regiuni de dezvoltare separate şi posibilitatea obţinerii unui statut de autonomie specială pentru minoritatea maghiară din zonele Transilvaniei.
Ca parlamentar român, eu nu pot accepta ca un astfel de proiect să fie pe agenda Parlamentului României, tocmai pentru că el contravine flagrant Legii Fundamentale.
Am dovedit în toţi aceşti 30 de ani că suntem ca ţară un model de convieţuire interetnică. Preocuparea trebuie să rămână mai departe aceasta, în limitele generoase prevăzute de legile statului român.
Nu foloseşte nimănui, în niciun caz minorităţii maghiare, resuscitarea publică a unor teme artificiale cum este această temă a autonomiei speciale.
Poate doar UDMR-ului, care îşi pregăteşte deja câteva „arme” discursive pentru alegerile care vor fi în 2019 şi 2020. Însă nu putem accepta la nesfârşit ca UDMR să croşeteze electoral pe seama Constituţiei României şi pe reglementările existente, şi nici pe sentimentele noastre naţionale.
Autonomia specială nu poate fi acceptată nici politic, nici juridic, nici din perspectiva realităţilor administrative.
Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996, intrat în vigoare la 27 septembrie 1996, reprezintă un reper în redefinirea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. El trebuie respectat ca atare de către ambele părţi, pornind de la prevederea clară că în relaţia bilaterală nu acceptăm drepturi colective şi autonomii pe criterii etnice.
O spun încă o dată, România respectă exemplar standardele internaţionale referitoare la drepturile minorităţilor naţionale.
În ceea ce priveşte modul în care România îşi construieşte structura administrativ-teritorială, acesta este şi va rămâne un drept suveran ce revine statului român. Iar eu, ca parlamentar român de Dolj, nu voi face vreun compromis cu acest lucru.

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj