Sugestie: schimbați consilierii de imagine inepți cât mai urgent!
Genoiu, înfrângere agramată pe facebook

0

O furtună fără precedent zgâlţâie din temelii „facebook“-ul unor politicieni craioveni, motivul fiind unul cât se poate de serios – introducerea taxei pe apa pluvială pentru gospodăriile private din Craiova impusă de Consiliul Local la solicitarea primarului Mihai Genoiu. Atacul la adresa administraţiei Genoiu a fost dat de micuţul, la vârstă, consilier local liberal Doru Câplea, cel care s-a opus vehement acestei măsuri şi în şedinţa de consiliu local, dar şi în numeroase conferinţe de presă şi postări pe amintita reţea de socializare. „Taxa pe apa de ploaie şi parcările cu plată reprezintă cadourile otrăvite pe care administraţia locală, condusă de primarul Mihail Genoiu, insistă să le ofere craiovenilor. În ciuda opoziţiei şi soluţiilor oferite de către noi, consilierii locali ai PNL, executivul nu a vrut să renunţe sub nicio formă la aceste noi taxe!“, scria, luni, liberalul, ataşând postării o minunată fotografie cu primarul Genoiu în rol de Moş Crăciun împărţind craiovenilor noi taxe.
Din motive enigmatice, dacă ar fi să luăm în considerare cele mai elementare norme de „public relations“, edilul s-a „înscris“ la cuvânt marţi, replicându-i liberalului într-o postare pe cât de neinspirată, pe atât de agramată: „Sunt unele persoane în spaţiul politic craiovean care deşi nu au o zi de muncă lucrată în viaţa lor (fie la stat sau la privat) au ajuns consilieri locali şi se trezesc dând sfaturi. Mai nou mă critică pentru faptul ca am aplicat o lege (adica am respectat legea) dar culmea: acel proiect este iniţiat de către colegi de-ai lui din PNL, doi dintre ei chiar de la Dolj. Minciuna are mereu picioare scurte! #FakeNews #PNLMinte“. Evident, ştim şi noi, aşa cum ştie multă lume, că nu primarul Genoiu se ocupă de propria pagină de facebook, ci anumiţi consilieri special angajaţi pentru acest job. Citind postarea de mai sus, ne întrebăm, firesc, când vor fi „lăsaţi la vatră“ aceşti inapţi?
În această dispută, ieri, spre seară, a intervenit şi deputatul Ionuţ Stroe, unul dintre cel mai bine plasaţi liberali craioveni în bătălia internă pentru obţinerea candidaturii la postul de primar peste doi ani. În mai puţin de zece fraze, a făcut lumină în acest caz: „Primarul Genoiu încearcă să ne arate cum a citit el legea, însă chiar imaginile postate de el însuşi îl dau de gol! Sub articolul 23, cel înfierat cu mânie proletară, puteţi citi cu uşurinţă şi Art. 24. Acesta este articolul care oferă o bază legală autorităţii publice pentru a putea prelua plata apelor pluviale şi a nu trece taxa mai departe asupra cetăţenilor!!! Ideea îi aparţine deputatului liberal Varga, de la Brăila, care a strâns 14.000 de semnături în sprijinul iniţiativei. Înainte să propunem noi această lege, operatorii facturau oricum apa pluvială către populaţie, iar unii primari spuneau că nu au bază legală pentru a putea prelua această cheltuială pe seama bugetului local. Iată că acum, datorită PNL, există legea care le permite să facă asta! Să vă mai spun ceva: în forma noastră, legea prevedea că facturarea apelor meteorice se poate face EXCLUSIV către autoritatea publică şi instituţiile publice (forma iniţiatorului, aici: https://www.senat.ro/legis/PDF/2018/18L040FG.pdf). Art. 23 nici măcar nu exista – el a fost introdus la Senat, ca amendament al Puterii PSD-ALDE!!! Hoţii strigă „Hoţii!” şi mincinoşii strigă „Fake news!”.
Privind la inabilităţile de comunicare ale primarului Mihai Genoiu, nu putem să nu ne întrebăm: oare a stat degeaba pe lângă Lia Olguţa Vasilescu atâţia ani de zile?