La şedinţa ordinară din 29 noiembrie, consilierii municipali craioveni au avut din nou pe ordinea de zi un proiect de hotărâre legat de stadionul de atletism. Arena, al cărei proiect a debutat înainte de demolarea fostului stadion ”Oblemenco”, reconstruit apoi, dar fără pistă de atletism, rămâne în continuare nefinalizată, fără ca lucrările să înainteze în vreun fel de ani buni. De modificat, se modifică numai preţul. „Se aprobă actualizarea devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii «Stadion de atletism cu capacitate de peste 5.000 locuri», prevăzute în anexele nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (…) Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.118/2017”, se arată în proiectul de hotărâre votat de consiliul local.

Stagnare fizică, progresie geometrică a preţului

Indicatorii tehnico-economici actualizaţi arată acum un preţ de 11,581 milioane de euro, respectiv 53,9 milioane de lei. Trebuie spus că, iniţial, stadionul de atletism fusese estimat, printr-un studiu de fezabilitate, la nivelul anului 2014, la 1,6 milioane de euro (7,6 milioane de lei). Lucrarea a fost în cele din urmă adjudecată, la un preţ chiar mai mic, demarată, tărăgănată, amânată şi, în cele din urmă abandonată, edilii acuzând firma constructoare de depăşirea termenului de execuţie şi neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Ulterior, municipalitatea a marşat, după consultări cu federaţia naţională de specialitate, pe o nouă variantă de stadion, care ar fi adus o clasare superioară a arenei după criteriile federaţiei internaţionale, la pachet cu dreptul de a organiza competiţii de rang superior. Upgrade-ul nu venea însă gratis, aşa că aleşii locali au fost chemaţi, în 2017, să aprobe o nouă valoare a investiţiei. Costul stadionului a fost estimat la acea dată la un nivel triplu: 21,6 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro. Edilii au şi licitat execuţia proiectului, la pachet cu proiectarea, fără succes însă, decizând ulterior să separe cele două părţi ale procedurii. Proiectarea a fost adjudecată anul acesta, iar proiectanţii, contractaţi de primărie în baza unui caiet de sarcini întocmit de consultanţi agreaţi de forurile internaţionale, vin acum cu o nouă triplare a sumei necesare pentru realizarea stadionului: 11,5 milioane de euro.

Extins şi remodelat

Potrivit raportului întocmit de funcţionarii primăriei, faţă de proiectul din 2014 sunt necesare o serie de modificări şi de lucrări suplimentare, arena urmând a fi extinsă şi completată cu noi dotări: „Faţă de situaţia proiectată iniţial se adaugă o zona de încălzire/warm-up pentru competiţiile de atletism. Aceasta va fi dotată şi cu o construcţie dedicată (Corp E), P+1, de 233,2 mp ACD, situată în imediata apropiere, pentru depozitarea materialelor sportive şi dotare cu vestiare pentru sportivi. Clădirea principală a gradenelor (Corpuri A,B,C,D) va găzdui peste 5.000 de locuri pentru spectatori (aproximativ 5.015), şi dotări pentru sportivi, arbitri, media etc., necesare desfăşurării unor competiţii omologate. Structura din beton armat a gradenelor şi clădirii principale, care este parţial executată, va suferi unele modificări în vederea reorganizării interioare a funcţiunilor şi fluxurilor de circulaţii, în mod special la nivelurile parter şi etaj 1.(…) La nivelul construcţiei existente, intervenţiile implică adăugarea unor noi spaţii la parter în interiorul ariei construite a celor doua corpuri de gradene circulare (corp A şi D) şi reconfigurarea spaţiilor interioare din clădire. De asemenea, se extind corpurile B şi C la nivelul parterului cu noi spaţii funcţionale, generând şi o terasă circulabilă la nivelul etajului 1. La parter a fost regândit spaţiul interior al clădirii şi în relaţie cu zona competiţională fluxul circulaţiei sportivilor”.