Drumul expres Craiova – Piteşti, contracte pentru jumătate

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a semnat luni, la Craiova, contractele de proiectare şi execuţie pentru primele două tronsoane ale drumului expres Craiova - Piteşti cu reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţiile.

0

Este vorba despre firma TIRRENA SCAVI S.p.A. (ITALIA), care se va ocupa de primul tronson de 17,7 kilometri, care va lega Craiova de judeţul Olt, şi de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL(Romania), care va realiza cei 39,85 kilometri care străbat judeţul vecin până la graniţa cu judeţul Argeş.
Conform CNAIR, valoare estimată pentru tronsonul I este de 479,8 milioane de lei, fără TVA, iar cel de-al doilea are o valoare estimată de 671,3 milioane de lei, fără TVA.
Directorul Companiei Naţionale de Drumuri, Narcis Neaga, spune că durata de proiectare şi execuţie este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Totuşi, acesta a adăugat că a primit asigurări din partea reprezentanţilor celor două firme că lucrările de execuţie vor începe mult mai devreme şi a avansat ca termen chiar primăvara lui 2019.
La evenimentul care a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj, au participat, printre alţii, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, vicepreşedintele Senatului, senatorul Claudiu Manda, fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, precum şi parlamentarii PSD de Dolj.

Mai multe detalii în ediţia print a Indiscret în Oltenia!