Mii de craioveni au participat la manifestările dedicate Zilei Naționale

Peste două mii de craioveni au participat sâmbătă dimineață, în centrul orașului, la manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, cel mai apreciat moment fiind, ca în fiecare an, parade militară.

0

Manifestările au debutat cu o slujbă susţinută de un sobor de preoţi și au continuat cu discursurile susținute de prefectul județului Dolj – Narcis Purcărescu, președintele Consiliului Județean Dolj – Ion Prioteasa și primarul Craiovei – Mihail Genoiu.
Chiar dacă temperaturile de afară nu au fost chiar prietenoase, craiovenii au așteptat cuminți să se încheie nelipsita depunere de coroane pentru a putea admira parada militară, una deosebită în anul Centenarului. Astfel, cei prezenți au avut ocazia să urmărească 600 de militari de la unitățile specifice fiecărui tip de armă din Ministerul Apărării Naționale și angajați din sistemul național de siguranță, dar și defilarea de echipamente de tehnică militară, cu peste 65 de vehicule aparținând Ministerului Apărării Naționale, precum și celorlalte instituții din sistemul national de siguranță. Un moment inedit pentru ceremonialul din Craiova l-a constituit defilarea a două plutoane echipate în ținute militare specifice celor două războaie mondiale din secolul XX, precum și a unui pluton de militari polonezi, care fac parte din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, staționați în Bănie.