Volumul „Românie, suflet mare”, lansat la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte miercuri, 21 noiembrie, la ora 17:00, lansarea volumului de poezie „Românie, suflet mare”, al poetei Mariana Frimoiu.

0

Lansarea de carte va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, în prezenţa mai multor invitaţi, printre care îi amintim pe Daniela Predoană, Elena Canu şi Elena Iancu. Poeta, originară din judeţul Mehedinţi, ne este prezentată de scriitorul Mihai Fotache, în prefaţa volumului „Fata Câmpiei”. „Poeta vine din părţile Mehedinţiului – Izverna, cu inocenţa şi puritatea spirituală a acelor meleaguri. Asta se vede din majoritatea poemelor sale în care cuvântul cântă ca şi zona. Viaţa în mijlocul naturii este zugrăvită în culorile în care ştie să şi picteze, clătindu-ne ochii cu puritatea izvoarelor cristaline ale acelor locuri. Talentul nativ, fără studii consacrate, izbuteşte să ne impresioneze până la lacrimi, amintindu-ne de copilărie. Trăieşte ce scrie în mod plenar, devoalându-şi nobleţea şi sensibilitatea sufletească în mod neaşteptat.”
Mihai Fotache- prefaţa volumului „Fata Câmpiei”