Porția de venin
Despre Arhiepiscopia Râmnicului, sine ira et studio

0

Am avut, nu de mult, un schimb de replici pe chat cu unul dintre preoţii din proximitatea Arhiepiscopului Râmnicului. N-am să-i fac public numele, nu acesta este scopul, ci morala întâmplării.
Depistasem o greşeală grosolană, precum şi alte probleme într-un interviu al ÎPS Varsanufie pentru Agenţia de ştiri Basilica.ro şi, sine ira et studio, am atras atenţia asupra acestor aspecte, subliniind că jurnaliştii au lucrat cam superficial materialul în discuţie. Preotul a şters interviul de pe pagina sa de socializare, iar ulterior acesta a fost republicat într-o formă mult mai bună şi fără greşelile în discuţie.
Însă, surprins probabil că mi-am ieşit din matca de prestator de servicii cu care presa a obişnuit Arhiepiscopia în ultima vreme, părintele a găsit de cuviinţă să se dedea la o ironie: „Am să le recomand celor de la agenţia de ştiri Basilica să ia lecţii de la Indiscret”. Prima tentaţie a fost să-i răspund cuviosului că jurnaliştii de la Indiscret pot da lecţii fără probleme şi că au incomensurabil mai mult talent faţă de câtă voce are sfinţia sa. Dar nu, am discutat despre altceva.
Morala ar fi că Arhiepiscopia Râmnicului a devenit peste măsură de intolerantă la chestiuni obiective şi minore venite dinspre mass-media, şi mai mult decât tolerantă faţă de subiectele care îi vulnerabilizează pe slujitorii ei. Ce paradox! Sau nu?