Indiscreții de Vâlcea

0

C-aşa-i în insolvenţă!
Se aude că la Combinatul Oltchim, aflat în insolvenţă, s-ar fi dat prime: colosale pentru şefime, mulţumitoare pentru o parte a chimiştilor de rând. Pentru primul semestru al acestui an, Oltchim a raportat un profit net de 83,6 milioane de lei, în creştere de peste trei ori în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2017. Aşa, deci! Zice lumea că după stipendiul cu pricina, în parcarea de la poarta Oltchim strălucesc autoturisme care mai de care mai luxoase. C-aşa-i în insolvenţă!

Băbitză, licităm şi noi ceva?

Şi se apropie iarna, şi în zona de nord a judeţului Vâlcea a mai şi fulguit, iar Primăria Voineasa nu dă semne că ar organiza licitaţia pentru concesionarea superbei pârtii Transalpina Ski Resort de la Obârşia Lotrului. În sezonul trecut, sub „prestigioasa diriguire” a primarului PSD, Gabriel Năstăsescu, pârtia s-a deschis abia la începutul lunii februarie, iar acum povestea a început iarăşi trist. O poveste despre incompetenţă, interese obscure şi multă, multă prostie.

O ţară tristă cu salariaţi veseli

Bine o duc unii în ţărişoara asta pricăjită! Spre exemplu, un angajat al SC Distrigaz Sud Oltenia a încasat anul trecut 264.204 lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de 22.017 lei (220 de milioane vechi). Venitul domnului apare în declaraţia de avere a soţiei sale, salariată la CAS Vâlcea.