Deputatul Buican: „PSD taie dreptul râmnicenilor de a ieşi la pensie cu doi ani mai devreme”

Deputatul PNL de Vâlcea, Cristian Buican, susţine că Ministerul Muncii pregăteşte abrogarea prevederii legale care le permite celor care au locuit 30 de ani în zone poluate să se pensioneze mai devreme cu doi ani, fără penalizare. În cazul în care va fi aplicată, acestă măsură îi va afecta şi pe locuitorii Municipiului Râmnicu Vâlcea, precum şi pe cei care domiciliază pe o rază de opt kilometri în jurul oraşului.

0

„Analiza Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii de pe site-ul Ministerului Muncii (http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/5210-2018-08-09-proiect-lege-priv-sistemul-public-pensii) dezvăluie un scenariu sumbru pentru râmniceni: PSD pregăteşte abrogarea prevederii legale care le permite celor care au locuit 30 de ani în Râmnic să se pensioneze cu 2 ani mai devreme, fără penalizare. Astfel, în ciuda propagandei PSD care anunţă lapte şi miere pentru pensionari, odată cu această nouă lege a pensiilor râmnicenii şi vâlcenii din jurul municipiului pierd un drept câştigat cu greu”, anunţă parlamentarul liberal.

”Noua Lege a pensiilor afectează dreptul vâlcenilor”
Buican susţine că va milita în continuare ca acest drept să se păstreze şi critică actuala putere pentru că păstrează tăcerea pe aceaestă temă: „Noua Lege a pensiilor prezentată de doamna Olguţa Vasilescu afectează negativ dreptul vâlcenilor de a se pensiona anticipat cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit 30 de ani în municipiul Râmnicu-Vâlcea şi împrejurimi. Acest drept câştigat cu greu în anul 2017, în urma demersurilor parlamentare ale subsemnatului, reprezenta o compensaţie normală pentru râmniceni, pentru că toată viaţa au trăit într-un mediu poluat. Acum, vedem într-un document oficial cum cei de la PSD, în frunte cu Lia Olguţa Vasilescu, taie pur şi simplu acest drept al râmnicenilor, fără nicio explicaţie şi fără nicio justificare. Când acest Proiect de Lege va ajunge în Parlament, voi depune un amendament ca acest drept să se păstreze. Să îi văd atunci pe cei care pe nedrept se laudă cu această iniţiativă cum vor vota. Observ că acum nu scot un cuvânt despre faptul că noua Lege a pensiilor, promovată de partidul politic din care fac parte, abrogă un drept al vâlcenilor. Tăcerea lor dovedeşte că pur şi simplu au furat această idee exclusiv pentru imagine şi că nu îi interesează, absolut deloc, de soarta cetăţenilor pe care ar trebui să îi reprezinte în Parlament”, a mai declarat deputatul Buican.

Ce prevedea legea
Legea a intrat în vigoare în iunie 2017. Conform textelor adoptate, „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/ sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ