La sfârşitul săptămânii trecute, România a fost martora unei noi reprezentaţii de forţă a celei mai opace instituţii publice aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română. Istoria modernă a României ne dezvăluie originile hidoase ale acestei instituţii, trupele de Securitate ale regimului Ceauşescu. După evenimentele din 1989, puterea instalată la Bucureşti cu preţul a mii de români morţi în toată ţara a luat decizia de a reînfiinţa arma Jandarmeriei pe scheletul defunctelor trupe ale Securităţii Statului, păstrând în proporţie covârşitoare corpul ofiţeresc şi menţinând statutul militar al angajaţilor. Iniţial, Jandarmeria a fost formată pe de o parte din ofiţeri şi subofiţeri angajaţi, pe de altă parte din soldaţi în termen. Odată cu scoaterea serviciului militar obligatoriu, locul soldaţilor în termen a fost luat de sergenţi angajaţi cu contract de muncă, dar schimbarea statutului oamenilor nu a atras după sine şi o reformă reală a instituţiei.

Jandarmii, mai răi decât părinţii spirituali, trupele de Securitate

Reînfiinţată cu scopul legiferat de a proteja statul de drept şi a veghea la asigurarea liniştii publice, Jandarmeria a fost din capul locului gândită ca un braţ înarmat al potentaţilor politici aflaţi la putere. Şi, neabătut, s-a comportat ca atare până în prezent. O reală independenţă faţă de politicienii aflaţi la putere nu a existat niciodată, indiferent de cadrul legislativ sub care şi-a desfăşurat activitatea. Foştii ofiţeri de trupe de Securitate din eşalonul doi au preluat comanda imediat după 1989, iar rând pe rând generaţiile de ofiţeri care s-au perindat în fruntea Jandarmeriei şi-au tras „seva“ din apucăturile lipsite de virtuţi ale acestora. De-a lungul anilor, politicienii, fie ei de dreapta sau de stânga, pesedişti, băsişti sau penelişti fără excepţie, şi-au impus oameni la conducerea instituţiei, pentru ca mai apoi să se folosească de ea atunci când interesele le-o cereau. Aşa au făcut Ion Iliescu şi Traian Băsescu, aşa face acum Liviu Dragnea. În spatele statutului de militar al instituţiei, politica de personal coordonată de la vârful Ministerului de Interne a fost una tot timpul viciată de ordinele venite pe linie de partid, iar concursurile pentru angajarea „scutierilor“ au fost şi sunt în continuare „mânărite“ pe plan local, de multe ori tot în urma intervenţiilor unor exponenţi ai clasei politice. Aşa se face că jandarmii angajaţi mai degrabă în baza mărimii bicepşilor decât luând drept criteriu numărul de neuroni ajung ca, în momente cheie, să facă abuzuri grosolane în relaţia cu cetăţenii, mărturie stând şi evenimentele din 10 august de la Bucureşti. Nu poţi fi decât o brută nesimţită atunci când, din senin, te pui cu bulanul pe oamenii nevinovaţi, stând în genunchi şi cerşind îndurare. Iar o astfel de brută, protejată de conducerea jandarmeriei de la cel mai înalt eşalon, nu face decât să pervertească din interior instituţia şi să ofere un exemplu pentru acei jandarmi, mulţi, mi-aş permite să apreciez, care au ales această meserie nu din dragoste pentru bătaie, ci de dreptate.
Prin prisma ultimelor evenimente, cred că a sosit momentul unei evaluări absolut imparţiale ale activităţii Jandarmeriei şi reformarea acestei instituţii până la punctul la care, indiferent din ce unghi ar fi privită, să emane profesionalism şi dragoste pentru un serviciu public imperios necesar societăţii româneşti. Altfel, riscăm la un moment dat să nu mai existe nimic sănătos sub umbrela Ministerului Afacerilor Interne. Şi asta ar fi un dezastru!