Euro a scăzut la minimul ultimelor două luni

Leul a avut una dintre cele mai bune perioade din acest an, în care a profitat de creşterea ofertei de valută din partea companiilor şi a caselor de schimb, dar şi de reducerea semnificativă a aversiunii faţă de risc.

0

Evoluţia pozitivă şi-ar putea modifica direcţia în condiţiile în care, conform Eurostat, România a înregistrat în luna mai o rată anuală a inflaţiei de 4,6%, faţă de o medie de 2% în UE.
De altfel, BNR şi-a majorat în mai prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018 de la 3,5% la 3,6%, ca efect al politicilor fiscale şi salariale ale PSD.
La rândul ei, Comisia Naţională de Prognoză estima în ultimul său raport, publicat luna aceasta, un nivel mediu anual al inflaţiei de 3,5% în 2018, respectiv de 2,8% în 2019 şi 2,5% în 2020.
Euro a început perioada analizată cu un curs de 4,6367, pe care a încheiat-o la 4,6248 lei, minimul ultimelor două luni, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,622 – 4,627 lei.
Cursul dolarului american a fluctuat între 3,9502 şi 3,9844 lei, media de la finalul intervalului fiind stabilită la 3,9572, când cotaţiile au fluctuat între 3,956 şi 3,971 lei.
Moneda elveţiană s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale în culoarul 1,157 – 1,164 franci/euro, iar media ei a fluctuat între 3,9769 şi 3,9953 lei, perioada fiind încheiată la 3,9860 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,47%, maxim al ultimilor patru ani şi jumătate. Reamintim că dobânda de referinţă a BNR se situează din luna mai a.c. la 2,50%.
Indicele la şase luni, folosit la calculul ratelor la creditele ipotecare, a urcat la 3,53%, cel mai mare începând cu 5 martie 2014.
La rândul lor, indicii la 9 şi 12 luni au cunoscut creşteri, la 3,57%, respectiv la 3,63%.
Perechea euro/dolar a crescut la debutul perioadei la 1,1710 dolari, pentru ca spre finalul ei să fie atins un minim de 1,1621 dolari. La sfârşitul perioadei, tranzacţiile se realizau în culoarul 1,1648 – 1,1692 dolari.
Aprecierea monedei americane a survenit după publicare datelor privind evoluţia economiei din SUA din trimestrul al doilea, cel mai rapid avans din ultimii patru ani . PIB-ul american a crescut cu 4,1%, ceea ce l-a făcut pe preşedintele american să exclame „gândiţi-vă că suntem aici doar de un an şi jumătate!”
Motorul creşterii economice a fost, ca şi în România, majorarea consumului, care s-a accelerat după ce Donald Trump a promulgat reforma fiscală.
Este de aşteptat ca Rezerva Federală americană să majoreze de încă două ori dobânda sa de politică monetară, după alte două creşteri efectuate în acest an, în martie şi iunie.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora la sfârşitul intervalului 8.142 dolari, mai sus cu circa 2.000 de dolari comparativ cu sfârşitul lunii trecute.

Analiza cuprinde perioada 24 – 30 iulie

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ