Comunicat de presă
Când câştigi, eşti a tuturor. Când pierzi, eşti numai a noastră

0

S-au împlinit recent cinci ani de când, împreună cu colegii mei, mă ocup de destinele Universităţii Craiova. Când am pornit investiţia, ne-am construit o strategie. O strategie ale cărei principale obiective au fost şi rămân redobândirea demnităţii Universităţii şi a suporterilor săi şi creşterea naturală a clubului din punct de vedere sportiv, financiar şi al valorilor tuturor elementelor care compun brandul Ştiinţa. Această strategie, zicem noi, a dat roade.

Din punct de vedere sportiv:
Am câştigat un trofeu după 25 de ani;
Am terminat pe podiumul Ligii I după 23 de ani;
Centrul de copii şi juniori este între primele trei din ţară;
Echipa Naţională reînvaţă să vorbească olteneşte.

Din punct de vedere al valorii brandului:
Suntem pe primul loc la numărul de spectatori pe teren propriu;
Pe primul loc la abonaţi;
Pe locul 2 la încasări din publicitate.

Dacă ne cumpărăm abonamente, nu o facem pentru ca vreun acţionar să retragă sumele investite, o facem pentru ca Ştiinţa să rămână un club solid şi să crească în valoare, de la an la an.
În cei peste cinci ani de Ştiinţa, am investit aproximativ 13,5 milioane euro în acest club. Niciun cent din această sumă nu a fost retras şi nici nu am de gând să o fac. Visez doar ca într-o bună zi această investiţie să fie recuperată dintr-una sau mai multe participări în grupele Champions League.
Acestea sunt lucrurile bune.
Lucrul mai puţin plăcut este că avem un început slab de campionat. Personal, deşi au trecut 36 de ore deja, nu reuşesc să-mi revin din dezamăgirea pe care mi-a provocat-o meciul cu Sepsi. Din păcate, eu nu am varianta de ”nimeni la meci”, nici pe aceea de a-mi rupe abonamentul. Nici eu şi nici colegii mei care zilnic muncesc pentru acest club.
Noi avem o singură variantă: să continuăm munca începută şi să finalizăm cât mai repede proiectele pe termen scurt. Şi aici mă refer în special la completarea lotului, completare a cărei principală calitate trebuie să fie aducerea de plus-valoare.
Ce îmi doresc de la meciul cu Botoşani?
De la jucători, să arate ambiţie, dăruire şi atitudine;
De la suporteri, să umple stadionul şi să încurajeze echipa din primul până în ultimul minut;
De la mine şi colegii mei, să luăm cele mai bune decizii în zilele care urmează.
Cred că bătălia Ştiinţei de vineri nu este doar una pentru clasament. Ci reprezintă unul dintre acele momente cruciale din viaţa unei echipe în care trebuie să strângem cu toţii rândurile: suporteri, jucători, conducere.

Mihai Rotaru,
acţionar Universitatea Craiova