Râmnicu Vâlcea: Cupa Imnului la fotbal juvenil

0

În perioada 27-29 iulie 2018, la Râmnicu Vâlcea, se va desfăşura Cupa Imnului la fotbal juvenil ediţia 2018. Meciurile, organizate pentru copii din Vâlcea şi din alte judeţe, vor avea loc pe terenurile de la stadionul Zăvoi, pe mai multe categorii de vârstă. Astfel, vor participa copii născuţi în anii 2006, 2008 şi 2009, în echipe de 8+1 sau 6+1, în funcţie de vârstă. Durata reprizelor va fi de 20 sau 25 de minute. Înscrierea este gratuită, toţi participantii urmând să primească premii constând în cupe, mingi, medalii şi diplome. Competiţia este organizată de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Imnului Naţional.

Programul turneului:
Vineri, 27 iulie: orele 9.00-13.00; 16.00 – 20.00; 19.00
Sâmbătă, 28 iulie: orele 9.00 – 13.00; 16.00 – 20.00
Duminică, 29 iulie: ora 9.00, teren CSM II
(telefon de contact: 0724.219.444)