Vâlcea: Detalii fulminante în sex-scandalul primarului din Stoenești cu o minoră

După ce o fată în vârstă de 17 ani l-a acuzat pe primarul din Stoenești-Vâlcea, Gheorghe Dumbravă, că ar fi abuzat-o sexual de la 13 ani, în spațiul public au apărut, sâmbătă, 30 iunie, filmări și mesaje telefonice cu privire la presupusa relație dintre cei doi. În urmă cu câteva zile, fata ar fi încercat să se sinucidă cu o supradoză de medicamente, dar a fost salvată la spital. Poliţiştii s-au autosesizat şi fac cercetări pentru viol.

0

”De la 13 ani a început să mă oblige să întrețin cu el diferite relații sexuale”
Într-una dintre înregistrările video, adolescenta își justifică decizia de a se sinucide ca urmare a amenințărilor lui Dumbravă și fiindcă a conștientizat că este ”un copil distrus și fără viitor” : ”Vreau să las ca mesaj situația în care am intrat și nu am putut să mai ies. De la vârsta de 13 ani, primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă, nu știu ce s-a întâmplat, cred că a început să îi placă de mine…a început să fie din ce în ce mai insistent, venea după mine in școală cu anumite sume de bani, și a început să mă oblige să întrețin cu el diferite relații sexuale.(…) Fiind mică și naivă am acceptat, dar după o anumită perioadă am conștientizat ce greșeală am făcut și am încercat să îl evit. El văzând că nu mai vreau să mai am nico treabă cu el, a început să vină cu sume mai mari de bani dar nu am mai vrut să mă mai duc. Și de unde au pornit amenințările: mă amenința că mă omoară, că îmi omoară familia, prietenii Ce să fac, unde să mă duc! La părinți acasă nu am cum să le spun așa ceva, cu poliția nici atât, deorece sunt mână în mână. Eu nici acum nu pot demonstra acest lucru, pentru că de fiecare dată, când mă ducea și mă obliga să fac tot felul de perversiuni sexuale cu el, mă controla din cap până în picioare, să vadă dacă am camere, îmi controla telefonul, îi era frică că îl înregistraz. Dar m-am hotrât să închei socotelile cu viața, deorece mi-am dat seama că sunt un copil distrus și fără viitor. Las acest mesaj pentru a ști părinții mei pentru ce am vrut să fac acest lucru. Îmi cer iertare tuturor(…)”, susține aceasta într-o înregistrare video publicată de Gazeta Vâlceană și preluată de pe pagina de facebook a mamei fetei. (http://www.gazetavalceana.ro/2018/06/30/video-marturii-mesaje-si-discutii-socante-intre-tanara-si-primarul-din-valcea-pe-care-l-a-acuzat-de-abuzuri-sexuale/)

Înregistrare video: ea insistă, el nu prea vrea

Tot mama tinerei, Alina Trandafir, a mai postat o filmare a unui dialog dintre fiica ei și primarul Dumbravă, după toate probabilitățile, în biroul acestuia. Insistențele fetei și ezitările edilului nu indică, însă, presiuni din partea acestuia, din contră. Dar sunt relevante în privința faptului că ea și primarul se cunoșteau extrem de bin. Filmarea a fost făcută de adolescentă, cu un obiectiv ascuns. Redăm câteva fragmente:
– Gh.Dumbravă: Dacă ai probleme te ajut cu ce trebuie, dar…da?
– Fata: Mă, dar tu ești nebun la cap?
– Gh.Dumbravă: Sunt nebun, uite,că îmi este teamă.
– Fata : Păi, și înainte nu și-a fost teamă?
– Gh.Dumbravă: Mi-a fost. Am conștientizat că așa este și ei mereu persistă, și…
– Fata: Dar ce tot zice, mă, nebunul ăla?
– Gh.Dumbravă: Spune el la alții, spune viceprimarului, vicele îmi spune… mi-e teamă, serios mi-e teamă!
– Fata: Păi cum aș putea recunoaște așa ceva în viața mea? În primul rând ar fi rău pentru tine și în al doilea rând și pentru mine. Păi cum dracu aș putea să mă duc să îi spun lui tata așa ceva? Am impresia că unii nu sunt normali la cap.
(….)
– Fata: Vezi că trebuie să îmi dai banii de Crăciun!
– Gh.Dumbravă: Îți dau! Pe p…măsii, îți dau.
– Fata: Nu mă duci și pe mine acasă?
– Gh.Dumbravă: Nu pot, mă văd ăștia.
– Fata:Păi, și după aia?
– Gh.Dumbravă: După aia, când?
– Fata: Peste vreo jumătate de oră.
– Gh. Dumbravă: Hai că încerc să te prind pe drum.
(…..)
– Fata: Da chiar, tu de ce mi-ai blocat numărul ăla? Nu te înțeleg.
– Gh.Dumbravă: Păi am zis să nu mai insiști, să nu mai…
În continuare, ea cere 50 de lei pentru că nu poate plăti ceva cu cardul la farmacie, și insistă ca Dumbravă să îi deblocheze numărul de telefon: ”Îmi deblocași numărul? Minți! Ia arată-mi să văd!”

Apropiați ai primarului spun că fata este folosită de adversarii lui politici
Surse apropiate primarului Dumbravă spun că totul este o înscenare a adversarilor săi politici care o folosesc pe fată cu diverse promisiuni, inclusiv aceea de a-i oferi o viață mai frumoasă în Anglia. Gheorghe Dumbravă, 54 de ani, este căsătorit și are două fiice. Este membru al Partidului Național Liberal și se află la al doilea mandat, pe care l-a câștigat cu un scor record. Până sâmbătă, 30 iunie, Dumbravă nu fusese chemal la poliție pentru a da declarații.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ