Câplea, principiul şi politica

0

În timp ce oraşul se zbate într-o mediocritate socio-economică înfiorătoare pentru viitorul locuitorilor săi, Consiliul Local Craiova şi Executivul primăriei se văd târâte într-un scandal creat artificial doar pentru a da impresia că fotbalul craiovean este reprezentat nu doar de echipa lui Rotaru, Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României în acest sezon, ci şi de falimentara echipă a lui Adrian Mititelu, FC U Craiova. În numele unui aşa-zis principiu, aplicabil selectiv în cazul lor, consilierii locali liberali s-au trezit peste noapte drept vajnici apărători ai nedreptăţilor sportive înfăptuite de social-democraţii craioveni. Dând frâu unei imaginaţii bogate, unul dintre starurile liberale în devenire, Doru Câplea, a făcut abstracţie de faptul că, atât pe persoană fizică, cât şi pe persoană juridică prin puzderia de firme şi asociaţii pe care le patronează, Adrian Mititelu are a vărsa la bugetul local câteva milioane de euro, şi a sărit la gâtul pesediştilor că nu dau dovadă de echitate în tratarea celor două echipe ale oraşului. Câplea şi implicit toţi liberalii consideră că primarul Genoiu şi colegii lui din PSD fac o mare greşeală din punct de vedere economic că nu închiriază arena „Ion Oblemenco“ şi echipei de Liga a IV-a a lui Mititelu. Evident, tânăr fiind, îl putem scuza pe liberal că nu are cunoştinţă de faptul că ani de-a rândul Mititelu a avut exclusivitate în a folosi vechiul „Ion Oblemenco“ şi a plecat de acolo luat pe sus de „poteră“ pentru că ani nu şi-a plătit chiria. Ceea ce nu se poate scuza în nicio situaţie este clamarea unor false principii economice pentru a justifica atacul asupra unui simbol al oraşului Craiova, aşa cum este clubul Universitatea Craiova, doar pentru a încerca să dai la gioale pesediştilor. E drept, succesul echipei de fotbal ar putea să le vâre în desaga electorală câteva procente social-democraţilor, dar până la urmă este meritul unei vizionare pesediste, Lia Olguţa Vasilescu, şi seriozităţii unor investitori, precum Rotaru, Andrici şi Bece, că Universitatea Craiova a redevenit un nume de referinţă în fotbalul românesc. Poate peste doi ani, şi liberalii, câştigând alegerile, vor avea ocazia să facă ceva măreţ pentru sportul din acest oraş, însă calea aleasă acum de a culege voturi mă face să cred că nu vor avea această şansă.