Cea mai industrializată comună din Vâlcea scapă de coşmarul unui drum nereparat de 40 de ani

DJ 678, cel mai lung drum judeţean din Vâlcea, care trece şi printr-o comună cu un parc industrial puternic, va fi reabilitat cu fonduri europene nerambursabile, printr-un proiect al Consiliului Judeţean Vâlcea. Lucrările vor începe în aproximativ şase luni şi se vor încheia la sfârşitul lui noiembrie 2021. Recent, a fost semnat contractul de finanţare şi urmează să fie scoasă la licitaţie execuţia lucrării care se ridică la circa 150.000 lei.

0

Drumul care are circa 38,5 kilometri şi nu a mai fost modernizat în totalitate de 40 de ani trece prin localităţile Budeşti, Galicea, Olanu, Drăgoeşti şi ajunge la Câmpu Mare – Dobroteasa, judeţul Olt. Peste 150.000 de lei vor fi investiţi în acest drum, pe o distanţă de 38,554 kilometri.
Ion Vlădulescu (foto), primarul din Budeşti, a declarat cu ocazia semnării contractului de finanţare că acest drum reabilitat înseamnă noi oportunităţi, atât pentru locuitorii comunei, cât şi pentru firmele din parcul industrial Budeşti, care au creat peste 3.000 de locuri de muncă. „Este un proiect foarte important pentru localităţie noastre, inclusiv pentru Budeşti. Era un drum judeţean într-o stare de degradare avansată, ţinând cont de vechimea acestei artere de peste 40 de ani, perioadă în care s-au făcut intervenţii, dar nu masive. Pentru Budeşti, care este o localitate într-o dezvoltare bună, ţinând cont că în comuna noastră îşi au activitatea câteva firme care au creat foarte multe locuri de muncă, iar transportul la unităţile de producţie se face pe acest drum judeţean, modernizarea DJ678 înseamnă foarte mult. Înseamnă la fel de mult şi pentru locuitori care astfel scapă de un drum adesea impracticabil. (…). Sunt sigur că acest proiect va fi dus la un sfârşit şi mulţumesc Consiliului Judeţean Vâlcea şi ADR Sud-Vest Oltenia”, a spus primarul Vlădulescu.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ