Senatorul Bulacu, interpelare la ministrul transporturilor despre autostrada Sibiu-Piteşti

0

Domnule Ministru,
Conform ultimelor statistici, din 4.38 mld de euro, bani puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană ţărilor membre, România a pierdut, oficial, 1,64 de miliarde de euro fonduri europene gratuite alocate ţării noastre în Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2007 – 2013. Din această sumă pierdută, 540 mil. euro revin capitolului Transporturi.
Noi şovăieli ies la suprafaţă despre situaţia autostrăzii Sibiu – Piteşti. De data asta, laitmotivul nu mai sunt banii şi nici teoria studiilor de fezabilitate nu mai este o scuză. Aflăm dintr-un raport minuţios făcut de consultanţii Comisiei Europene de la JASPERS că autostrada Sibiu – Piteşti a fost licitată fără acordul de mediu. Se pare că aţi organizat licitaţia, fără a avea un acord de mediu. Singura autostradă care ar trebui finanţată din fondurile UE pentru perioada 2014-2020 a fost caracterizată drept «proiect imatur», fără studii geotehnice complete şi realizat pe baza unor studii vechi.
Una dintre probleme pare a fi cea a forajelor geotehnice care nu au fost efectuate. Un alt aspect critic privind proiectul Sibiu – Piteşti este lipsa studiilor de mediu. Mai precis acestea trebuiau realizate şi să fie cât de recente. A apărut necesară construirea unor ecoducte pentru traversarea autostrăzii de către carnivore, a altor lucrări de protecţie a faunei, iar costurile au explodat. Cum majorările de preţuri nu pot fi mai mari de 10%-20%, proiectul s-a blocat şi a trebuit reziliat parţial. Au trebuit scoase din contract secţiunile pe care au apărut lucrările de protecţie a faunei urmând ca acesta să fie relicitate ulterior. Paşi care amână proiectul cu luni de zile, dacă nu cu ani.
Peste toate acestea, faptul că nu este demarată procedura de expropiere nu ne mai alarmează.
Domnule ministru, din păcate, licitarea pripită a autostrăzii Sibiu – Piteşti nu a garantat faptul că românii vor beneficia mai repede de aceasta. Felul în care ministerul pe care îl reprezentaţi a tratat acest proiect a dus la probleme serioase şi a generat noi costuri, noi blocaje şi noi amânări pentru câţiva ani de zile.
Pe cale de consecinţă, vă rog să-mi comunicaţi dacă aţi analizat această problemă, cum justificaţi lansarea ilegală a unei achiziţii fără acord de mediu, încălcând toate legile specifice iniţierii, aprobării şi realizării unei investiţii De asemenea, vă rog să-mi comunicaţi care sunt termenele înaintate acum de ministerul dumneavoastră pentru realizarea autostrăzii Sibiu – Piteşti şi ce se va întâmpla cu Lotul 6 Tigveni- Rm. Vâlcea?”, arată parlamentarul liberal vâlcean în această interpelare adresată ministrului transporturilor, Lucian Şova.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ