HCM Râmnicu Vâlcea, victorie în fața Corona Brașov, și calificare în semifinalele Cupei României

HCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în premieră în Final Four-ul cupei, la handball feminin, celelalte calificate fiind CSM Bucuresti, CSM Roman și Dunarea Braila.

0

17-12 după prima repriză
Vâlcencele au trecut joi seara cu 31-27 de Corona Brașov în deplasare, într-un meci pe care l-au dominat, fără mari emoții. În prima repriză,încheiată cu 17-12 s-a remarcat ucraineanca Irina Glibko, interul stânga de la Vâlcea marcând din toate pozițiile.
S-a încheiat 31-27
În repriza a doua, Vâlcea a bifat cea mai mare diferență de pe tabelă, 19-13 (minutul 34). Brașovul a revenit, și, prin Sorina Târcă, fiica fostei mari internaționale Mariana Târcă, a relansat disputa. Interul stânga a punctat de 6 ori într-un interval foarte scurt de timp, iar Brașovul a egalat la 21 și apoi chiar a luat conducerea: 22-21 (minutul 46). Echipa din Râmnicu Vâlcea au depășit aceste momente dificile, ridicând din nou nivelul jocului și de la 23-23 s-a desprins la 28-23. HCM a jucat eficient și a punctat și la capitolul spactacol după golurile din aeriană marcate de Maria Gavrilă. S-a încheiat 31-27, un rezultat care propulsează echipa din Vâlcea, după dispariția Oltchimului, pentru prima dată în semifinalele Cupei României

Victorie în memoria Alexandrei Rouă
”Dedicăm victoria de azi memoriei ALEXANDREI ROUĂ, fosta jucatoare a Oltchimului!
Odihnește-te in pace, PIȚI!”, au anunțat reprezentanții echipei vâlcene.
Turneul final al celor mai bune patru echipe se va disputa, într-o locație care va fi stabilită de Federația Română de Handbal, pe 31 martie și 1 aprilie.

HCM Rm. Vâlcea 31
Glibko 11, Lopez 6, Manea-Bădiță 3, Gavrilă 3, Fernadez 3, Adespii 2, Vukcevici 2, Vasileuskaia 1. Antrenor: Gheorghe Sbora
Corona Brașov 27
S. Târcă 9, Chiper 7, Buceschi 5, Tiron 2, L. Popa 2, Tătar 2. Antrenor: Dragoș Dobrescu

Rezultate sferturi de finală
CSM București-HC Zalău 29-27
Dunărea Brăila-CSM Bistrița 28-25
CSM Roman-Danubius Galați 25-19
Corona Brașov-HCM Rm. Vâlcea 27-31

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ