Budeşti-Vâlcea: Proiecte noi, în pofida dificultăţilor financiare

În Budeşti, cea mai industrializată comună a judeţului Vâlcea, taxele şi impozitele locale nu au mai fost majorate din anul 2013. Conducerea primăriei face eforturi pentru a le menţine la acest nivel, deşi bugetul local a primit o lovitură dură din cauza politicii guvernamentale păguboase privind excedentul bugetar.

0

În aceste condiţii, primarul Ion Vlădulescu spune că Budeştiul va continua cu dificultate trendul investiţiilor, care se pot diminua la jumătate. În ciuda acestor greutăţi, administraţia locală lucrează la proiecte noi, majoritatea cu fonduri europene. Astfel, drumul din satul Barza, care face legătura cu zona industrială şi scurtează distanţa spre Râmnicu Vâlcea, a trecut cu bine de etapa de evaluare și ar putea primi finanţare. De asemenea, se întocmeşte documentaţia pentru modernizarea, dotarea şi extinderea şcolii centrale.

Parcul industrial de 100 de hectare, moartea şomajului
O gură de oxigen pentru bugetul local vine din taxele plătite de la cele circa 50 de firme româneşti şi străine care îşi desfăşoară activitatea în parcul industrial de 100 de hectare al comunei. Iar acestea se extind continuu. Astfel, firma Faurecia şi-a mărit capacitatea de producţie cu 500 de locuri de muncă şi există premisele ca şi alte companii să procedeze în mod similar. Cum numai într-un sigur an au fost create circa 2.000 de locuri de muncă, şomajul în această comună este zero. Primarul Vlădulescu spune că pământul Budeştiului rămâne primitor pentru investitori, iar administraţia locală le va acorda acestora tot sprijinul.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ