Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân, la Mănăstirea Cozia, pe 31 ianuarie

0

În ziua de 31 ianuarie se împlinesc 600 de ani de la trecerea la cele veşnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievod al Ţării Româneşti şi ctitor al Mănăstirii Cozia.
Pentru comemorarea Domnitorului ctitor de lăcaşuri sfinte şi apărător al neamului, Arhiepiscopia Râmnicului a iniţiat la începutul acestui an o serie de manifestări cultural-duhovniceşti.
Mărturia sa spirituală şi strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relaţii apropiate între creştinii din diferite state europene, a fost vădită şi în lucrarea ctitoricească, dar şi prin dorinţa de a fi înmormântat în pronaosul Mănăstirii Cozia pe care, şi în felul acesta, a apărat-o peste veacuri. De aceea, Biserica a rânduit să fie pomenit la Sfânta Liturghie în rândul ctitorilor, iar în mod special, anul acesta, Chiriarhul Râmnicului a rânduit să fie săvârşite slujbe de pomenire la momentele comemorative.
Prin urmare, miercuri, 31 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de parastas pentru Voievodul Mircea la Mănăstirea Cozia, începând cu ora 9,30.
Întrucât Domnitorul român a sprijinit organizarea a numeroase localităţi, printre care şi Râmnicu Vâlcea, pe care l-a confirmat drept „oraşul Domniei mele”, contribuind totodată la afirmarea ţinutului Olteniei de sub munte pe plan spiritual, cultural şi economic, la momentul comemorativ este cinstit alături de Arhiepiscopia Râmnicului, şi de Prefectura Vâlcea, de Consiliul Judeţean Vâlcea, de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi de Primăria oraşului Călimăneşti.
Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţii instituţiilor judeţene şi locale, ai instituţiilor de cultură şi de învăţământ, preoţi şi credincioşi.

Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului