Vâlcea: Cum se circulă pe drumurile judeţene

Autorităţile judeţului Vâlcea au dat, marţi, asigurări că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri(RAJDP). este dotată corespunzător pentru a face faţă iernii şi că în prezent de circulă în condiţii bune pe toate drumurile judeţene din Vâlcea.

0

„Începând de sâmbătă dimineaţa la ora 4.30, dispozitivul Regiei de Drumuri şi Poduri a acţionat în permanenţă pe toată reţeaua de drumuri şi poduri a judeţului Vâlcea. În câteva rânduri, am fost pe teren împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, şi am verificat situaţia utilajelor, situaţia stocului de nisip antiderapant şi sare, precum şi stocul de carburanţi. În prezent putem spune că se circulă în condiţii corespunzătoare pe toată reţeaua judeţeană de drumuri din Vâlcea”, a declarat Nicolae Vălimăreanu, directorul RAJDP Vâlcea.

Preşedintele CJ Vâlcea: „Avem o problemă cu o singură maşină dar va fi reparată în cursul zilei de azi„
Preşedintele C.J. Vâlcea, Constantin Rădulescu, a afirmat că un singur utilaj din cele ce acţionează pe drumurile judeţene este defect dar că urmează să fie reparat în cel mai scurt timp. „ Este foarte important ca în această perioadă drumarii să fie prezenţi la datorie şi vreau să le mulţumesc colegilor mei care stau în frig, pentru ca pe drumurile judeţene să se circule bine. Avem o problemă cu o singură maşină care se află în bază dar va fi reparată în cursul zilei de azi şi vom fi prezenţi cu toate utilajele la datorie. RAJDP a beneficiat, în cursul anului trecut, de un sprijin important din partea CJ Vâlcea- aproape 200 miliarde lei vechi- din acest motiv s-a şi înregistrat un profit de 10 miliarde. În plus, Regia a avut multe lucrări şi în afara celor de la C.J., ceea ce sper să se întâmple în continuare. Pentru acest an, există o propunere importantă de buget în ce priveşte RAJDP, de aceea vreau să îi liniştesc pe salariaţii acestei instituţii şi să le spun că sunt alături de dumnealor, astfel încât RAJDP Vâlcea să rămână în continuare un sprijin important pentru noi. Şi aceasta, în condiţiile în care multe C.J.-uri vor să îşi reînfiinţeze regiile pe care le transformaseră în societăţi comerciale care ulterior au ajuns în faliment”.
În acest context, preşedintele CJ Vâlcea le-a mulţumit şi primarilor care, potrivit opiniei sale, au conlucrat foarte bine cu Regia de Drumuri.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ