Manifestările dedicate celor 650 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Slatina vor debuta pe 20 ianuarie şi vor dura cinci zile. Ele vor cuprinde o serie de activităţi de la expoziţii, concerte şi premieri. Cele mai aşteptate momente sunt cele în care se vor acorda cele două titluri de ,,Cetăţean de onoare”. Ele vor ajunge, în premieră, la doi militari care au participat în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, dar şi la Jocurile Paralimpice Invictus. Mr. Nicolae Grigore şi cap. Eugen Valentin Pătru sunt cei doi eroi care vor fi cei mai tineri eroi ai reşedinţei Oltului. Povestea lor este una impresionantă pentru că, după ce şi-au servit ţara şi au luptat pentru ea în cele mai fierbinţi zone din lume, au continuat să fie învingători în competiţii sportive, purtând cu aceeaşi mândrie pe umeri drapelul ţării. Mr. Nicolae Grigore şi cap. Eugen Pătru, ambii din Slatina, s-au numărat printre cei 550 de competitori din 17 ţări participante la Jocurile Paralimpice Invictus, organizate la Toronto în septembrie anul trecut.
Eugen Pătru, caporalul care a supravieţuit unui atac sinucigaş, supus la 26 de operaţii şi unui risc continuu de paralizie
Caporalul Eugen Pătru este încadrat la Centrul 84 Mentenanţă Bucureşti. A fost rănit în anul 2014, în Afganistan. În urma incidentului, militarul a rămas fără muşchi la ambele gambe şi cu o paralizie completă la nervul sciatic. Urmare a acestor traume, el a trecut prin două operaţii în Afganistan şi prin alte 24 în Germania. Militarul executa o misiune de patrulare pe autostrada A1, când a avut loc un atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv. Acesta a intrat direct în maşina de luptă în care se afla militarul, provocând decesul plutonierului major Claudiu Constantin Vulpoiu şi rănirea altor cinci camarazi. În timpul incidentului se afla în misiune cu Batalionul 20 Manevră.
Proaspăt căsătorit, Eugen Pătru a mărturisit că soţia l-a susţinut şi că nu i-a cerut să renunţe la aceste misiuni periculoase. „Am cunoscut-o chiar înainte să plec în cea de-a doua misiune. Nu mi-a zis niciodată să renunţ. A fost cel mai greu când a aflat de accident, pe 30 martie, când mă suna pe telefonul personal şi eu nu răspundeam, eram în operaţie. În ţară se aflase de accident, de răniţi şi că a murit un om, dar nu se ştia cine, ce şi cum. I-am spus mamei la telefon că nu am nimic, sunt un pic zgâriat şi atât. Mişcam degetele de la picioare, nu simţeam talpa, dar trebuia să le spun că pot să merg. S-a întâmplat într-o zi de misiune de patrulare, deschideam drumul spre casa guvernatorului. În acea zi, o maşină cu explozibil se îndrepta spre bază. Aveam informaţii că este posibil ca o maşină-capcană să se îndrepte spre bază, s-a întâmplat să oprim o altă maşină la verificare şi acea maşină s-a detonat lângă noi”, a povestit Eugen incidentul.
Nicolae Grigore, maiorul care şi-a dus misiunea până la capăt, în ciuda atacului în care a fost rănit
Are 36 de ani şi a fost rănit în anul 2007, în Afganistan. În urma incidentului a suferit plăgi tăiate la umărul stâng şi arsuri uşoare la nivelul toracelui. Maiorul Nicolae Grigore este încadrat la Detaşamentul de securitate pază şi intervenţie al Ministerului Apărării Naţionale din Bucureşti. Pregătirea pentru misiunea din Afganistan a început cu un curs de comando rangers, operaţiuni speciale, în SUA, s-a înrolat apoi în Batalionul 720 Buzău, de unde a fost detaşat la Curtea de Argeş, la Batalionul 33 „Vânători de Munte“. Pe timpul misiunii Batalionului 33 Vânatori de Munte „Posada” din Afganistan, plutonul locotenentului Nicolae Grigore a fost chemat să intervină în sprijinul unei patrule americane prinse într-o ambuscadă de către insurgenţi. Deplasându-se către aceasta, primul transportor amfibiu blindat din patrula românească a iniţiat un dispozitiv exploziv improvizat. În urma incidentului, mecanicul conductor, sergentul major Aurel Marcu, şi-a pierdut viaţa şi alţi patru militari au fost răniţi.
Nicolae Grigore, deşi suferise fracturi multiple, luxaţii şi arsuri grave, a continuat să coordoneze operaţiunea. A fost nevoie de trei operaţii şi de o jumătate de an pentru recuperare. În 2012, s-a întors în Afganistan. „Fiind comandant de pluton în acel moment, primul meu gând a fost să-mi găsesc puterea interioară să depăşesc acel moment critic, pentru că misiunea nu se terminase. Chiar dacă eram rănit, chiar dacă un coleg de-al meu fusese şi el grav rănit şi pierdusem un om, pentru că mecanicul conductor al tancului fusese ucis, eu trebuia să conduc şi să resping acel atac, pentru că a fost un atac complex. Şi timp de 30 de minute am condus misiunea până la capăt. A fost foarte greu, pentru că pierdeam foarte mult sânge în acel moment, dar a trebuit să execut misiunea până la capăt”, a povestit eroul.
La Invinctus, maiorul Grigore a ridicat 125 kg la Powerlifting, poziţionându-se pe un onorabil loc 12, făcând un efort supraomenesc şi folosind braţul pe care a fost la un pas să-l piardă. „După prima operaţie, medicul a venit şi a spus că braţul nu arată foarte bine şi ar putea apărea o infecţie, iar cea mai bună modalitate de a rezolva toate problemele ar fi să-mi taie braţul stâng. L-am rugat să găsească altă modalitate, să-mi mai facă alte operaţii ca să-mi salveze braţul. La Invinctus am ales o probă unde să folosesc braţele, tocmai pentru a demonstra că, indiferent ce mi s-a întâmplat, eu pot să trec peste”, a declarat acesta la o emisiune. Are trei fetiţe: de 4, 6 şi 10 ani, care sunt mândre că tatăl lor este militar. „Sunt copii cu grad de maturitate ridicat pentru vârsta lor. Una dintre fetiţe mi-a spus că a fost impresionată să vadă nişte oameni cu stare de sănătate gravă, cu probleme mari, făcând lucruri incredibile şi câştigând probe dificile, cum ar fi să câştige la înot cu un singur braţ. Am fost plăcut impresionat că am nişte copii care respectă răniţii, respectă armata română”, a povestit, mândru, Nicolae Grigore.
„Ducem lupta pe alte meleaguri pentru a nu fi nevoiţi s-o aducem acasă”
Multe voci spun că eroii merg la luptă pentru bani. Ei ne explică ce înseamnă lupta pentru patrie, ce înseamnă riscul de a rămâne invalizi pentru tot restul vieţii. „Eu sunt în armată de 14 ani, am absolvit liceul militar, după care am plecat la Academie. De când mă ştiu, am visat să fiu militar, să servesc patria şi chiar eu cred în valorile armatei române. Când un militar al armatei române pleacă pentru prima dată în teatru, se duce pentru a deveni un profesionist. În Academie ai manuale, înveţi, practic faci teoria războiului, dar acolo, în teatru, vei învăţa cu adevărat să conduci oamenii pe care îi ai în subordine sau să devii cu adevărat militar, să-ți aperi patria, pentru că pentru asta mergem acolo. Iar noi mergem în teatrele de operaţii pentru că facem parte dintr-o alianţă, avem îndatoriri faţă de această alianţă şi ducem lupta pe alte meleaguri pentru a nu fi nevoiţi s-o aducem acasă”, a declarat maiorul Grigore, care a fost în trei misiuni.
Ambii au avut nevoie de intervenţii chirurgicale dificile pentru a-şi continua viaţa fără sechele, de consiliere, însă le recomandă tinerilor să intre în armată, să apere valorile societăţii româneşti.
Au luptat fără uniformă militară pentru România
„Invictus Team România – 2017” a participat la şase discipline sportive individuale: tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism, înot, iar în echipă la competiţia de volei din poziţia şezând. Eroii s-au întors victorioşi: cu o medalie de aur, una de argint şi două de bronz. Prin proiectul „Invictus Team România – 2017”, ei au demonstrat societăţii ce înseamnă adevăratul spirit de luptător, coeziunea echipei şi solidaritatea umană. Acţiunea este realizată cu scopul de a sprijini recuperarea fizică şi psihică prin sport şi să crească gradul de informare în rândul publicului românesc cu privire la problematica militarilor răniţi şi a familiilor acestora.
Mr. Grigore a concurat la haltere, iar cap. Pătru la tir cu arcul şi împreună cu ceilalţi 13 componenţi ai lotului României, la volei.
