Primarul Nicolae Sărdărescu (foto) a declarat că proiectul a fost deja depus la Ministerul Dezvoltării şi se aşteaptă aprobarea finanţării: “Târgul actual de săptămână este mic şi nu mai corespunde cerinţelor comunităţii. Din acest motiv, am depus la Ministerul Dezvoltării un proiect cu o valoare de circa 17 miliarde lei vechi, care prevede amenajarea unui nou târg într-un spaţiu de circa 2 hectare, în spatele popasului Trei Stejari. În acest spaţiu, va funcţiona, probabil de două ori pe săptămână, un târg de vânzare a maşinilor. De asemenea, în altă zi va avea loc târgul de animale, dar şi pentru comercializarea unor produse”, spune edilul.
Iniţiativa Primăriei Horezu a fost foarte bine primită pe paginile de socializare ale comunităţii. Localnicii consideră că aceasta este o oportunitate pentru crearea unei noi forme de comerţ, pentru locuri de muncă, precum şi pentru aducerea unui alt segment de clienţi în oraş.
Târg auto la Horezu
Primăria Horezu intenţionează să amenajeze un târg auto care va funcţiona de două ori pe săptămână, într-un spaţiu de circa 2 hectare.






