Domnule primar, când aveţi de gând să rezolvaţi problemele din cartierul Făcăi?!

0

Ca urmare a solicitărilor mai multor cetăţeni care locuiesc în cartierul Făcăi, săptămâna trecută am mers împreună cu alţi doi colegi consilieri locali, Flavius Sirop şi Marinel Florescu, pentru a discuta cu oamenii şi a găsi împreună soluţii la problemele cu care se confruntă. Din păcate, aşa cum ştiti şi mulţi dintre dumneavoastră, cartierele periferice ale Craiovei sunt date uitării de către administraţia PSD a oraşului. Cartierul Făcăi nu face notă discordantă în acest dezolant peisaj, arătând mai degrabă ca un sat de ev mediu decât ca un cartier al unui municipiu-reşedinţă de judeţ în anul 2017.
Problemele locuitorilor din Făcăi sunt multe şi diverse, însă cu siguranţă majoritatea dintre ele s-ar fi putut rezolva dacă administraţia era mai preocupată de nevoile oamenilor şi nu de a aloca sute de mii de euro pentru evenimente cu iz electoral, precum viitoarea festivitate de inaugurare a noului stadion din Craiova. În Făcăi, cu excepţia străzii principale, niciun alt drum nu este asfaltat, apa de pe domeniul public se scurge în gospodăriile oamenilor, inundându-le casele, transportul în comun lasă de dorit, sunt zone în care iluminatul public este inexistent sau nefuncţional. O altă problemă majoră sesizată de cetăţenii din Făcăi este cea a siguranţei şi ordinii publice. În ultima perioadă au fost înregistrate numeroase acte de vandalism, furturi ale capacelor căminelor de apă şi chiar furturi din locuinţe, oamenii solicitând reînfiinţarea postului de poliţie locală din zonă.
Aceste probleme pot părea halucinante, având în vedere bugetul unui municipiu cum este Craiova, însă realitatea este una crâncenă pentru contribuabilii care au ales să locuiască în acest cartier. Aşa se întâmplă când administraţia PSD aruncă banii pe fereastră, alocând milioane de euro pentru proiecte care nu reprezintă priorităţi reale sau pentru care s-ar fi putut accesa fonduri europene.
Grupul consilierilor PNL lucrează la un proiect-hotărâre de consiliu prin care să încercăm rezolvarea măcar la o parte din aceste probleme, iar la următoarea şedinţă a Consiliului Local Craiova vom interpela executivul şi vom depune semnăturile strânse de la cetăţenii din zonă, care aşteaptă soluţii cât mai rapide pentru rezolvarea problemelor. Toţi cetăţenii Craiovei merită un trai decent, iar primăria are obligaţia să se aplece cu mai multă atenţie asupra zonelor periferice!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ