Alessandro Quarta Quintet, la Craiova
Măiestria muzicienilor de la Alessandro Quarta Quintet, care stârnesc ropote de aplauze la apariţiile lor pe scene europene, va putea fi savurată sâmbătă, 7 octombrie 2017, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii „Oltenia”. „Classic & Jazz”, prezentat de celebrul cvintet alături de Orchestra de cameră a Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Walter Attanasi, este o adevărată delicatesă muzicală, cuprinzând lucrări ale compozitorilor Astor Piazzolla şi Nino Rota fredonate în toată lumea.

Carmen, incendiară ca întotdeauna
Evenimentul muzical al anului trecut în Oltenia, „Carmen – Rock Version”, de G. Bizet, care a adunat mii de oameni atât la prezentarea în aer liber, cât şi la reprezentaţiile în sală, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale Operei Române Craiova, poate fi văzut sau revăzut miercuri, 11 octombrie, în sala Amza Pellea a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Ediţia a XV-a a Festivalului Internaţional „Elena Teodorini” se desfăşoară la Craiova în perioada 1 octombrie – 12 noiembrie şi este un eveniment cultural organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi al Consiliului Local Craiova, sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Mai multe informaţii la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova. Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0351.442.471, la adresa de e-mail agentiadebilete@operacraiova.ro sau pe pagina www.operacraiova.ro.