Senatorul Bulacu: „PNL propune al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru angajaţii din mediul privat”

0

Senatorul Romulus Bulacu (foto) a anunţat că Partidul Naţional Liberal (PNL) a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege privind posibilitatea acordării celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu angajaţilor din mediul privat. Potrivit parlamentarului liberal, cheltuielile salariale vor fi deductibile din impozitul pe profit:
„Noi propunem acordarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru angajaţii din mediul privat. Este o lege pentru a îmbunătăţi creşterea productivităţii muncii în scopul atragerii angajaţilor în mediul privat sau, mai degrabă, pentru păstrarea lor în mediul privat. (…) PSD-ALDE au făcut un asalt agresiv asupra mediului privat ai cărui lucrători au nevoie de ajutor”.
Senatorul Bulacu a precizat că această măsură nu este obligatorie pentru angajatori, însă a subliniat că aceştia nu vor avea de suferit dacă o vor pune în practică, ci vor fi scutiţi cu până la 20% din impozitul pe profit: ”La prima vedere, angajatorii din sistemul privat ar avea de suferit dacă le-ar acorda angajaţilor aceste două salarii. Însă este o măsură similară celei care prevede ca din limita a 20% impozit pe profit să se acorde sponsorizări în domenii culturale, pentru ONG-uri, pe sănătate etc. Practic, va funcţiona acelaşi principiu. Măsura nu este obligatorie pentru angajatori, dar noi am propus ca aceste beneficii să fie acordate astfel. În plus, este şi o modalitate de a încerca să scoatem la lumină profitul”.
Liberalii propun ca al 13-lea salariu să fie acordat înainte de Crăciun şi al 14-lea înainte de concediul de odihnă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ