sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Cu lacătul pe uşă după marea inaugurare a Spitalului Filantropia din Craiova

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a precizat că porţile spitalului încă nu au fost deschise întrucât toate aceste aspecte ţin de organizarea intraspitalicească. Nici avizul ISU nu a fost obţinut, dar acest lucru nu împiedică deschiderea unităţii medicale, după cum a mai spus edilul. „Din câte ştiu, spitalul încă nu a fost deschis. Este vorba de bucătăria internă a medicilor. Ei trebuie să se organizeze, acum nu mai ţine de noi. Termenul pentru obţinerea avizului ISU este 30 septembrie a.c., dar nu din această cauză nu a fost deschis spitalul. Aspectul ţine strict de înţelegerea dintre medici”, a precizat Genoiu. Aşadar, inaugurarea cu fast şi cu musafiri din Capitală(amintim că au fost prezenţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi paralmentarii de Dolj) nu a fost urmată de o funcţionare efectivă a unităţii spitaliceşti. Rămâne de văzut când vor reuşi medicii să se organizeze pentru ca lucrurile să intre pe drumul lor firesc.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI