Este posibil, dacă nu intervine nimic în derularea procedurilor ce se impun, ca Drumul expres Craiova Piteşti să fie proiectat până spre finele anului 2018 pentru ca imediat după această etapă să se treacă la execuţie. „Despre spitalul regional, vreau să spun că lucrurile se apropie de final. Din câte ştiu, în data de 5 septembrie a.c. au fost aici reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii, de la Ministerul Apărării şi autorităţi locale şi s-a luat o decizie bună referitoare la amplasament. Este vorba despre o suprafaţă mai mare decât cea stabilită în primă fază, între 18 şi 22 de hectare. Locul este foarte bun din punct de vedere al traficului, pe centura Craiovei. Este important ca accesul din celelalte judeţe să fie facil. Este punctul 0 de unde va începe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Sunt veşti şi despre acest drum. Pentru el, în octombrie a.c. se vor deschide ofertele. Am primit aceste informaţii de la Ministerul Trasporturilor, urmând ca în 2018 să se termine proiectarea şi să înceapă efectiv execuţia acestui drum dorit şi foarte util”, a declarat Dragnea.