Primăria estimează că lucrările de modernizare a zonei centrale a oraşului se vor încheia la sfârşitul lunii septembrie a.c. şi consideră că evenimentul propus este o măsură reparatorie faţă de comunitate. ”Pe tot parcursul acestei perioade de peste 2 ani şi jumătate, municipiul a fost lipsit de principalul spaţiu public urban, ceea ce a dus la imposibilitatea derulării unor evenimente publice, la absenţa unui spaţiu de socializare, la dispariţia temporară a unor simboluri ale oraşului (Terasa, La Ceas, Kilometrul 0), cu consecinţe negative asupra vieţii comunităţii locale. La toate acestea s-au adăugat şi restricţiile de trafic impuse de derularea lucrărilor, ceea ce a condus la o nemulţumire permanentă venită din partea conducătorilor auto, amatori sau profesionişti, care tranzitează zona centrală. Pe data de 30 septembrie se estimează că lucrările la acest proiect vor fi finalizate, iar noul Scuar Mircea cel Bătrân va putea fi inaugurat. Cu această ocazie, se propune organizarea unui eveniment de tip spectacol artistic – concerte de muzică populară, pop-rock şi spectacol pirotehnie – care să se desfăşoare în această locaţie, având rolul simbolic de recuperare a zonei centrale pentru toţi locuitorii municipiului. În acelaşi timp, un astfel de eveniment se poate constitui şi drept o măsură reparatorie în favoarea comunităţii locale, lipsită o perioadă mult prea lungă de principalul spaţiu public de socializare” – motivează Executivul Primăriei Râmnicu Vâlcea decizia organizării acestui spectacol.
Râmnicu Vâlcea: Modernizarea zonei centrale se încheie cu o petrecere publică
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va inaugura în această toamnă Scuarul Mircea cel Bătrân, acum în curs de modernizare, cu un amplu spectacol, pentru care propune un buget de 276.500 lei. Proiectul de hotărâre urmează să fie supus votului consilierilor locali în şedinţa ordinară ce va avea loc pe 31 august. Municipalitatea a anunţat că în noul spaţiu modernizat se vor desfăşura concerte de muzică populară, pop-rock, precum şi un spectacol de pirotehnie, menţionând că programul final al evenimentului va fi supus spre aprobare Consiliului Local într-o şedinţă ulterioară.