Volum de excepţie la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului
„Ava Teofil, ostaşul lui Hristos de pe Taborul Argeşului”

La Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu binecuvântarea şi sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, a apărut volumul „Ava Teofil, ostaşul lui Hristos de pe Taborul Argeşului”.

0

Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viaţa Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, stareţul Mănăstirii Slănic din Argeş, oferite de către ierarhi, stareţi şi fiii săi duhovniceşti, întrucât, sublinia Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a visat, s-a mişcat, a existat. Familia în care s-a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi… au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a-l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”.
Pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, „Părintele Teofil a fost un om simplu, călit la şcoala suferinţei, fără diplome, dar înţelept şi cu tărie în cuvânt, iubitor de străini ca Avraam cât de obosit ar fi fost atunci când vreun creştin îi călca pragul, îl primea cu dragoste, dăruindu-i totdeauna ceva: iconiţe, tămâie, mir sau vreo carte duhovnicească. A suferit mult de copil, mai ales după ce a rămas orfan de mamă şi tatăl său s a recăsătorit. Nu îşi amintea despre acele vremuri cu plăcere, însă nu purta vreun resentiment în inima sa cuiva. De la el puteai învăţa cu adevărat ce înseamnă să te rogi pentru cei ce te au făcut să suferi în viaţă. Se ruga cu atâta dragoste pentru aceştia ca Dumnezeu să Îşi facă milă de sufletele lor şi să se mântuiască, încât te ruşinai dacă îţi venea în minte vreun gând de judecată măcar împotriva celor ce ţi-ar fi greşit în acest fel. Când a ajuns, tânăr fiind, la Mănăstirea Slănic, pe atunci un schit firav ce ţinea de Mănăstirea Cernica, i s-a părut că a ajuns în rai. Aşa a trăit viaţa de mănăstire ca pe bucuria vieţii veşnice”, fapt pentru care Înaltpreasfinţia Sa a adunat toate aceste mărturii despre Părintele Teofil. „Chipul Avei Teofil va rămâne peste timp în inima şi în amintirea celor care l au cunoscut ca al părintelui care totdeauna îşi primeşte fiii cu bucurie, ca al slujitorului misionar care toată viaţa sa a pus o în slujba lui Dumnezeu împletind rugăciunea cu postirea, primirea şi iubirea de străini cu milostenia, dragostea pentru cele sfinte cu privegherea, şi blândeţea cu îndelunga răbdare în suferinţă, semn al omului sfânt peste care se odihneşte Dumnezeu”, ne încredinţează Chiriarhul Râmnicului.

Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ