Oraşul Brezoi va avea un parc de agrement de 900.000 euro

0

Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell (foto), a anunţat că în luna septembrie vor începe lucrările de amenajare a unui spaţiu de agrement pe care cetăţenii îl solicită de mai mult timp. Potrivit edilului, investiţia va costa circa 900.000 de euro, bani europeni deja aprobaţi: ”Sunt de acord cu nemulţumirile mămicilor vizavi de inexistenţa unui loc de joacă civilizat pentru copii. În acest sens, am obţinut o finanţare europeană în valoare de 900.000 euro pentru amenajarea unei zone de agrement, la baza sportivă, unde pe o suprafaţă de 9.500 mp vor fi amenajate locuri de joacă şi facilităţi şi pentru copii, dar şi pentru mămici. Vor fi facilităţi civilizate, cu grupuri sanitare şi supravegheate video. Estimăm luna septembrie pentru începerea lucrărilor şi cu siguranţă vara viitoare vă veţi putea bucura de această zonă de agrement”, a anunţat primarul Schell pe pagina sa de socializare.
Proiectul „Îmbunătăţirea mediului urban prin amenajarea unui spaţiu verde în oraşul Brezoi”, finanţat prin POR, prevede transformarea unui teren degradat de lângă baza sportivă prin amenajarea unei baze de agrement dotată cu terenuri sintetice, spaţii de fitness în aer liber, spaţiu de joacă pentru copii şi o zonă verde în suprafaţă de 9.500 de metri pătraţi. Spaţiul verde va avea arbori ornamentali, grupuri sanitare, iluminat, mobilier stradal şi internet wireless gratuit. De asemenea, va fi modernizată şi baza sportivă, a precizat primarul Robert Schell.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ