Formarea profesională a angajaţilor nu se va face musai la mare sau la munte! Aceasta pare a fi decizia primarului municipiului Craiova, Mihail Genoiu, după ce a verificat caietul de sarcini privind achiziţionarea acestor servicii de instruirie şi dezvoltare în plan profesional. La conferinţa de presă organizată în data de 12 iulie a.c., Genoiu a promis că va verifica întreaga procedură şi că, dacă sunt stipulate aspectele cu privire la judeţele unde urmează a fi organizate aceste cursuri, aceasta va fi blocată s-au retrasă. În prezent, „se lucrează la o nouă procedură şi se fac modificări la cele semnalate”, după cum ne-au comunicat reprezentanţii Primăriei Craiova.

Cazare şi masă
Reamintim că potrivit caietului de sarcini în varianta iniţială, ofertele care urmau a fi depuse vizau cursuri organizate în trei judeţe anume, de altfel cunoscute ca destinaţii tradiţionale de formare profesională pentru bugetari. „Contractul de achiziţie publică având ca obiect Servicii de formare profesională destinate salariaţilor din cadrul Primăriei municipiului Craiova constă în organizarea de cursuri de formare profesională şi asigurarea serviciilor de cazare 7 nopţi şi masă în locaţii puse la dispoziţie de prestator în judeţele Constanţa, Braşov şi Prahova, pentru 158 de salariaţi din cadrul autorităţii contractante, 8 zile, conform caietului de sarcini nr. 85737/28.06.2017. Valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este de 417.120 lei, calculată astfel: – curs de formare profesională: 158 persoane x 850 lei/pers.=134.300 lei (0%TVA) – servicii hoteliere (cazare + masă 7 nopţi): 158 persoane x 1.790 lei/pers.= 282.820 lei (9%TVA). Valoarea estimată fără TVA: 417.120 lei”, se arată în anunţul de participare la licitaţie întocmit de reprezentanţii municipalităţii.

Când e vorba de instruire la mare sau la munte, primarii nu se mai vaietă
Şi primăriile din judeţ merg pe aceeaşi variantă. În plin sezon estival, salariaţii se instruiesc de zor în staţiunile de la malul Mării Negre, bugetul nemaifiind o problemă acum pentru edilii doljeni. Trist este că aceşti bani se duc pe apa sâmbetei. Şi asta pentru că nici primarii şi nici angajaţii nu prea ştiu la ce cursuri vor merge şi, mai grav, la ce cursuri au participat deja. Asta în situaţia celor care s-au instruit în iunie sau iulie. Au contat, cel mai probabil, calitatea serviciilor hoteliere şi aprecierile pentru bronzul obţinut după cele şapte-opt zile de instruire. Aceste cursuri se pot face până la finele anului în curs, cei care nu iubesc briza mării urmând să plece în staţiuni balneare, amintind aici Băile Felix, Băile Herculane şi Covasna. Variante sunt şi pentru iubitorii de munte, Prahova şi Braşovul aşteptându-i pe cei cu poftă de a se dezvolta profesional. Chef de învăţat să fie, restul se asigură din vistieria instituţiei!