Cetățenii localității vâlcene Păușești-Măglași celebrează joi, 29 iunie, ediția a IX- a Sărbătorii Teiului. Deschidera oficială are loc la ora 16.30, pe scena în aer liber
din curtea Căminului Cultural Păușești-Măglași, unde primarul Alexandru Dediu se va adresa locuitorilor comunei, precum și invitaților. Urmează vizitarea expoziției organizată la Mănăstirea Sărăcinești, cu obiecte lucrate în atelierele măicuțelor.
Și în acest an, Primăria Păușești-Măglași a adus la sărbătoare artiști consacrați, care vor susține concerte începând cu ora 17.00: Doctor Barna, Lavinia, Trupa Uper Krew, Leya D, Gheorgha Roșoga, Claudia Ghițulescu, Gheorghe Luca și Maria Spânu, Andreea Bălan. Pentru ora 21.00, a fost programat Focul de artificii. În centrul comunei este organizată și o zonă comercială, cu diverse produse. „Îi invit pe toți cetățenii să participe la această sărbătoare, pentru că le este dedicată. Ca de fiecare dată, ne face plăcere
prezența oficialităților, și a tuturor celor care vor să vadă aici, la Păușești-Măglași, o sărbătore de suflet“ spune primarul Alexandru Dediu.