În loc să se axeze pe fond, recte pe pregătirea intrinsecă, pe dezvoltare, Federaţia Română de Fotbal se leagă la cap cu forme. A contactat o firmă olandeză pentru a analiza cea mai potrivită variantă de campionat. Ca şi cum generaţiile de fotbalişti, cei mai mulţi intraţi în legendă, s-au cramponat în tipare sterile faţă de cele examinate în 2017 de forul tutelar cu expertiză din afară. Regulamentul e acelaşi, nu i s-a clintit o literă de la Ripensia şi Venus încoace, doar ediţiile competiţionale au fluctuat ca număr şi nume de echipe. FRF îşi închipuie că progresează, prin asta şi fotbalul, dilatând artificial calendarul anual între jumătatea lui Cuptor şi jumătatea lui Cireşar. Numai că naţionala, pregătită de un neamţ (doar vorbele de el), mai mult a regresat decât să progreseze. Ne batem cu Armenia pentru locul 4 în grupa preliminariilor la Mondialul din Rusia, lipsiţi de şanse în dublele cu Polonia, Muntenegru şi Danemarca. Da, dar ne fălim cu play-off şi play-out, se încing urnele europene când dau cu toată dragostea de echipele româneşti! N-avem stadioane încălzite, dar avem consultanţă olandeză pe tipic belgian. De ce nu germană, italiană sau spaniolă? Conaţionalii lui Van Basten, ”reformatorul” fotbalului modern (în sensul că la fiecare aut cronomentrul se va opri, pentru a reporni la intrarea mingii în joc), vin cu o schimbare de macaz în 2019, ceva supercalifragilistic: tot cu play-off (6 echipe) şi play-out (8). Echipele din play-out vor fi împărţite în două grupe, iar învingătoarele susţin un baraj. Un alt baraj ar urma să aibă loc între câştigătoarea barajului din play-out şi ultima clasată din play-off, pentru un loc în Europa League. Ne umplem de baraje, doar că totul se aruncă pe apa sâmbetei. Adicătelea, nu merge în Europa League echipa de pe locul 5, dar poate merge o echipă care vine din play-out, inferioară valoric. Ca şi cum, benefic, LPF s-a şi ales cu praful de pe tobă stârnit de morile de vânt olandeze, înaintează şi ea un punct de vedere, de dragul polemicii, inversând numărul competitoarelor: 8 în play-off şi 6 în play-out. Tocmai am văzut ce s-a întâmplat cu bătălia pentru titlu, care a explodat la TAS din cauza unor paragrafe de regulament incomplete. Cum gura păcătosului adevăr grăieşte, în spatele gramaticii stau presupuse jocuri de culise ale echipelor care au asistat la duel, care cu câte un autogol sau două, care cu aşa-zisa intrare prematură în vacanţă a jucătorilor, căci dacă miză nu este, nimic nu este. Morala: Liga măreşte de la 6 la 8 numărul echipelor dintre care, oricât am face şi am drege, doar una va fi câştigătoare. Cum, atunci, să nu gâlgâi vizionar asemenea lui Farfuridi: ”Să se revizuiască primesc! Dar să nu se schimbe nimic…”?