Despre sănătatea sănătăţii

0

Personal, salut determinarea actualului ministru de a face ordine în haosul administrativ din spitale. Spitalele trebuie ”redate” pacienţilor şi puse integral în slujba sănătăţii publice.
Nu se mai opresc ştirile despre absenţa unor aparate absolut necesare (tomografele, de exemplu), în paralel cu ştirile despre tehnică şi tehnologie medicală care zace nefolosită (de zece – cincisprezece ani, în anumite spitale).
Milioane, zeci şi sute de milioane de euro din fonduri publice, dar şi din fonduri private, blocate în tehnologie ”moartă”.
Zeci, sute, mii de pacienţi pierduţi pentru că aceste aparate ruginesc în cutii prin depozitele spitalelor sau în încăperi uitate chiar şi de femeile de serviciu.
Din nefericire, Craiova este prezentă şi pe această listă neagră…
Raporturi ale Curţii de Conturi, anchete ale presei, ”raiduri” ale Corpurilor de Control ale diferitelor ministere. Rezultate în direcţia schimbării acestei stări de fapt?! Puţine şi izolate.
În continuare, aparatura care ar putea salva sau prelungi vieţi nu funcţionează. În continuare, se pare că achiziţionăm tehnologie pe care nu o folosim. În continuare, în paralel, pierdem vieţi de români pentru că nu avem pe anumite domenii de specialitate aparatura necesară.
Acest cerc vicios trebuie spart. Nu rezolvăm situaţia arătând doar spre incompetenţa unor manageri (reală de altfel!).
Este nevoie de aşezarea mizei pe rezolvarea DURABILĂ a acestei probleme, parte a nefericitului paradox românesc: ”avem dar n-avem, putem dar nu prea putem!!!”
În calitate de parlamentar, voi solicita ministrului Bodog să ne spună cu cifre integrale, pe de-o parte, situaţia privind necesarul de tehnologie medicală şi costurile aferente iar, pe de altă parte, situaţia centralizată şi costurile aferente privind aparatura medicală nouă nefolosită.
Este nevoie de o Cartă Albă a Sănătăţii pentru a putea demara o strategie coerentă prin care astfel de realităţi să nu mai existe. Şi mai cu seamă, să nu mai fie decontate de către cetăţeanul – pacient. Din păcate, uneori chiar cu viaţa lui…

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj