Indiscreții de Dolj

0

Giugea, peştele şi Marcea
E vânzoleală mare prin birourile noului şi marelui Partid Naţional Liberal. Fix la sfârşitul săptămânii, „dreptacii“ îşi vor alege preşedintele la municipiu. Senatorul Oprea şi deputatul Stroe au fost primii care şi-au depus candidatură, însă, pe turnantă, Marcel Marcea, pedelist de frunte ani la rând, este gata să le fure preşedinţia celor doi. Înscrierea sa în această cursă l-a luat prin surprindere până şi pe „capo di tutti capi“ Nicolae Giugea care, neplăcut surprins că un suspus îndrăzneşte să-i dea planurile peste cap, l-a gratulat din scurt pe Marcel: „Ai creier cât un peşte!“ Nici micuţul, la stat, penelist nu a rămas dator: „Nicule, când voi deschide eu gura, te trezeşi din beţia puterii! Aşteaptă şi vei vedea duminică!“ Machia, vom vedea ceva duminică?

Răzmeriţa părinţilor pe culoarele Grădiniţei „Phoenix“
Scandalul de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Phoenix“ din cartierul craiovean Craioviţa devine, pe zi ce trece, singura certitudine care caracterizează mandatul interimar al inspectoarei generale Sună. La începutul acestei săptămâni, s-a mai consumat un episod din această telenovelă care pune la grea încercare nervii tuturor angajaţilor unităţii de învăţământ. Un grup numeros de părinţi, deranjaţi de faptul că noua directoare a grădiniţei „a pitrocit“ schimburile pentru îngrijitoare, au luat cu asalt instituţia, solicitând revenirea la normalul cu care erau obişnuiţi. „Pe noi nimeni nu ne consultă?!? E vorba de copiii noştri, doamna directoare! În grădiniţa ei ar trebui să constituie prioritatea, nu răfuielile dumneavoastră personale!“, i-au reproşat părinţii revoltaţi directoarei Dăogaru. „Rămâne cum am stabilit“, le-ar fi spus directoarea părinţilor, lăsându-i cu buza umflată. Alo, doamna Craioveanu, acolo, la Bucureşti, pe culoarele Senatului, cumetriile au vreo limită?

Deţinuţii de la Pelendava, plimbaţi prin policlinici de frica televiziunii
Se aude că, la începutul lunii martie, mai mulţi deţinuţi ai Penitenciarului Pelendava ar fi fost transportaţi la Policlinica ELGA din Craiova, nu pentru că ar fi fost bolnavi, ci pentru a nu fi găsiţi de o echipă a unui post de televiziune naţional care obţinuse accesul în unitate. Astfel, pentru ca respectivii deţinuţi să nu aibă ocazia să vorbească în faţa camerelor despre anumite realităţi, presărate cu cotizaţii calculate în euro, conducerea penitenciarului a decis să-i trimită într-o scurtă călătorie. Aşa se face că, din cei şase deţinuţi scoşi la plimbare, în faţa medicilor au ajuns doar doi. Restul s-au ales doar cu câteva ore de libertate privită pe geamul dubei!