luni, martie 24, 2025

Indiscreții de Dolj

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Doamnele din PSD Dolj, alegeri cu ușa închisă

Deputata Alexandra Presură, proaspăt unsă președinte al femeilor pesediste din județul Dolj, a reușit o performanță demnă de invidiat: să organizeze un congres al doamnelor roșii în cuget precum organizau comuniștii întrunirile în ilegalitate. Evident, nu o suspectăm pe tânăra lideră de dorința de a ține departe de ochii presei taman întrunirea în care a fost aleasă președintă, însă ne întrebăm dacă domnia sa înțelege interesele de imagine ale partidului pe care îl reprezintă? O astfel de luminată întrunire, cu invitate de seamă de la vârful partidului, parcă ar fi meritat un pic mai mult decât o scurtă știre pe TVR Craiova, urmărit, în medie, de câteva sute de olteni pe oră! Oare la școlile de vară la care a participat ani de-a rândul în calitate de domnișoară membră de partid nu a învățat și altceva decât cum se dansează blues la patru dimineața cu un coleg de partid afumat bine?

Comuna Mischii nu apare pe „harta“ șoferilor RAT Craiova

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova“ redesenează granițele fizice ale Craiovei după cum îi pică mai bine la buget sau la partid. Doar în acest mod ne putem explica de ce comuna Mischii, vecină cu Craiova, nu poate beneficia de serviciile unui transport în comun civilizat în cadrul proiectului de transport inițiat de ADI AMTPS, aprobat de Consiliul Județean și pus în practică de Regia Autonomă de Transport Craiova. Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova s-a adresat tuturor localităților limitrofe Craiovei, mai puțin Mischiului, chiar dacă și această localitate doljeană se află în interiorul primului inel din jurul Craiovei. Atât de mult „au iubit“ această localitate, încât au refuzat să o primească în Asociație, de parcă era vorba de Calafat, Segarcea sau Sadova, nu de localitatea din nordul Craiovei, situată la nici zece kilometri de centrul municipiului reședință de județ. Umblă vorba prin oraș că, de fapt, prin această decizie este pedepsit edilul Mischiului, Gheorghe Popa, pentru că pare să meargă în alegerile locale de la anul cu săgeata în frunte, fără buchetul de trandafiri pe piept. De-o fi așa, rămâne să vedem, însă știm deja că decizia aberantă afectează două mii de suflete nevinovate, plătitori de taxe atât la bugetul local, cât și la cel central.

USR – Unde Sunt Restul?

Că USR Dolj a fost mai mereu o filială de buzunar nu reprezintă o surpriză. Nici măcar în cele câteva luni de glorie politică, în care Barna&Comp. respirau aerul tare al guvernării, organizația județeană nu a reușit să se remarce în vreun fel ori să bifeze vreo reușită politică demnă de menționat. A fost nevoie să plece ambii parlamentari obținuți la alegerile din 2020, dintre care unul în tabăra lui George Simion, pentru ca numele USR Dolj să fie zărit prin presă. Nu este, așadar, o surpriză că, în acest moment, cu doar câteva luni înainte de cel mai important an electoral din istoria recentă a României, organizația condusă de Cezar Drăgoescu nu reușește să organizeze un miting în fața Prefecturii Dolj. Și nu pentru că „dujmanii“ din administrația locală le-ar pune bețe-n roate, ci pentru simplul motiv că useriștii nu găsesc suficienți oameni pe care să-i aducă în Piața „Mihai Viteazul“. Cu astfel de atmosferă în sânul organizației, este greu de crezut că USR va putea emite pretenții anul viitor. Și nu doar la nivelul Doljului!

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

E foame de bani la Aeroportul Internațional Craiova

Proiectul de extindere și Modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de peste 110 milioane de euro...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI