„Societatea Eco Valahia SRL doreşte să demareze la Horezu, în acest an, o investiţie inedită. Vor începe cu o linie de producţie de circa două milioane de euro, pentru materiale geosintetice destinate lucrărilor de infrastructură: geogrile din fibre de sticlă, geogrile de poliester, geocompozite pentru straturi asfaltice etc. Ne-au solicitat 500 mp de teren pe strada Stadionului, în zona parcului fotovoltaic“, a precizat acesta. Primarul Sărdărescu a mai declarat că acelaşi investitor intenţionează să deschidă la Horezu şi un centru de agrement. „Doresc să construiască un complex turistic cu piscină, cu zonă de joacă pentru copii, o pârtie de schi şi una de săniuş. Noi, autorităţile locale, le vom da tot sprijinul, evident, în limita posibilităţilor legale, tuturor celor celor care vor să investească în Horezu”. În acelaşi timp, continuă şi proiectele cu fonduri de la bugetul local sau fonduri europene. În prezent, oraşul Horezu are în derulare 24 de proiecte în faze diferite de execuţie.
Horezu: Fabrică de materiale geosintetice şi un centru de agrement
Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu, judeţul Vâlcea, a declarat pentru Indiscret în Oltenia că în acest an este posibil să fie deschisă, în localitate, o fabrică ce va produce materiale geosintetice, destinate lucrărilor de infrastructură stradală.