Prostia şi hoţia plătite scump de olteni

Curtea de Conturi a dat publicităţii raportul verificărilor făcute la instituţiile bugetare din judeţul Olt. Nu mică a fost mirarea când s-a aflat nivelul sumelor bugetare scurse, cu bună ştiinţă sau din prostie, în contul unor firme, multe dintre ele ,,de casă”. Dacă ar fi să inventariem găurile descoperite, ne-ar trebui câteva ediţii de ziar, aşa că ne vom opri doar la cele mai interesante nereguli constatate de inspectori, cu prejudicii de top.

0

Primăria Slatina, păgubită pentru tunsul ierbii
Primăria Slatina a fost prejudiciată cu 3,5 milioane lei de firma care s-a ocupat în ultimii ani de întreţinerea spaţiilor verzi, a locurilor de joacă şi a artezienelor din municipiu. Descoperirea au făcut-o inspectorii Curţii de Conturi în urma misiunii de audit de anul trecut. În urma acestei constatări, noua conducere a administraţiei locale a reziliat contractul de concesiune cu firma. Ca să nu fie nevoită să se poarte prin instanţă cu Rupiah-ul patronat de fostul primar Darius Vâlcov pentru despăgubiri uriaşe, s-a ajuns la o înţelegere. Nimeni nu ştie să spună cât va plăti municipalitatea pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Cert este că acesta nu va mai rămâne în vigoare alţi aproape 20 de ani, în care ar fi supt de la buget peste 150 de milioane de euro din cele 200 de milioane pentru care fusese încheiat. Cum a prejudiciat firma edilului ajuns ministru al finanţelor ne spun inspectorii Curţii de Conturi: pe facturarea de servicii fie neefectuate, fie prost executate. Când şi cum va vi acoperită gaura de la buget cauzată de Rupiah, cu complicitatea unor funcţionari din Primăria Slatina, nimeni nu poate spune. Deocamdată, municipalitatea a decis să acţioneze în instanţă raportul Curţii de Conturi. Dacă el va rămâne definitiv, se va încerca executarea firmei, dacă nu va intra în lichidare până atunci pe ghinionul angajaţilor care au semnat devizele de lucrări. Potrivit legii, dacă firma nu mai poate fi executată, primăria îşi va recupera paguba de la propriii angajați care ar putea fi acuzaţi şi de abuz sau neglijenţă în serviciu. Despre acest celebru contract de concesiune încheiat de municipalitate în urmă cu mai bine de şapte ani cu firma Rupiah, despre preţurile practicate de societatea controlată de primarul care şi-a pus semnătura. Indiscret în Oltenia a scris la vremea respectivă, iar Raportul Curţii de Conturi nu face altceva acum decât să confirme cele consemnate de noi.

Inspectorii au numărat şi florile de la spital
Cu flori achiziţionate de 1,2 miliarde lei vechi, Spitalul Slatina ar fi trebuit să aibă la poartă o adevărată grădină botanică. Însă mirosul de flori a fost adulmecat doar de către inspectorii Camerei de Conturi Olt, care au identificat cum florile de la poarta unităţii sanitare, dar şi materialele folosite la reabilitarea Urgenţelor au fost achiziţionate la preţuri mult mai mari, „care nu corespund realităţii de piaţă”. Prejudiciul se ridică la 840.000 de lei, iar abaterile financiare la 394.000 de lei. Constatările inspectorilor de la Curtea de Conturi ne fac să credem că lui Andrei Iordache, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, îi place frumosul. Acest lucru se poate deduce şi din activitatea sa managerială când Secţia de primire urgenţe şi-a schimbat radical înfăţişarea, devenind una modernă, cu o nouă arhitectură peisagistică a intrării principale. Ceea ce nu s-a văzut a fost însă şi cheltuiala. Client bogat, că doar lucrează cu banii statului, iar acolo unde sunt bani publici e şi dare de mână, spitalul slătinean a fost „muls” cu 840.000 de lei mai mult, spun reprezentanţii Curţii de Conturi în sinteza rezultatelor acţiunii de audit desfăşurată. Potrivit raportului, prejudiciul se datorează în mare parte pentru: efectuări de plăţi nelegale reprezentând contravaloarea materialelor înscrise în situaţiile de plată la preţuri supraevaluate faţă de preţurile practicate pe piaţă de furnizori, la obiectivul de investiţii „Extindere şi modernizare Secţie Primire Urgenţe Spitalul Judeţean Slatina” – 573.000 lei; la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare Secţie Primire Urgenţe”- 131.000 lei; a neconstituirii garanţiei de bună execuţie pentru contractul de furnizare nr. 7173/2014, în cuantum de 5% din valoarea totală a contractului, fără TVA – 150.000 lei etc.

Canalizarea a „îngropat” primăria
Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Primăriei Coloneşti s-a desfăşurat în perioada august-septembrie 2016, printre altele, inspectorii Curţii de Conturi identificând „efectuarea de plăţi nelegale reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate privind montaj utilaje tehnologice în staţiile de epurare Coloneşti, Vlaici, Chelbeşti, Cîrstani şi Guieşti în cantitatea facturată şi plătită, aferente obiectivului de investiţii ,,Introducere canalizare comuna Coloneşti”, prejudiciul ridicându-se la 2,67 milioane lei. Totodată, s-a stabilit şi un prejudiciu de 23.000 de lei, rezultat din „efectuarea de plăţi necuvenite reprezentând contravaloarea serviciilor neefectuate privind supravegherea execuţiei lucrărilor în cantitatea facturată şi plătită, aferente obiectivului de învestiţii ,,Introducere canalizare comuna Coloneşti”.

Brazde… financiare, trase de… motoare
Primăria Izbiceni a fost luată la puricat de inspectorii Curţii de Conturi în perioada iunie- iulie 2016, iar rezultatul a scos la iveală mai multe nereguli privind folosirea şi cheltuirea banului public. Ce nu s-a putut justifica au fost carburanţii consumaţi. Potrivit raportului de control, s-a identificat „efectuarea de cheltuieli de capital pe baza unor documente care nu confirmă exactitatea sumelor datorate, ca urmare a lipsei datelor şi informaţiilor prevăzute de normele legale referitoare la tipul lucrărilor executate pe categorii de lucrări, articole de deviz defalcate pe materiale, manoperă, utilaje, transport atât cantitativ cât şi valoric, pentru a dobândi calitatea de documente justificative”– prejudiciu 1,057 milioane lei, precum şi „neconstituirea garanţiei de bună execuţie pentru lucrările executate la obiectivul de investiţii „Canalizare comuna Izbiceni, judeţul Olt”.
Curtea de Conturi Olt a stabilit, în urma verificărilor făcute anul trecut la 38 de primării din judeţ, un prejudiciu de 12,7 milioane lei. După Primăria Slatina, campioană la găurit bugetul, pe podium au urcat şi administraţiile locale din Coloneşti şi Izbiceni.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ