De ce am ajuns să ne urâm român cu român? Cum am ajuns să fim atât de dezbinaţi în propria ţară? Cine se joacă cu noi şi ce urmăreşte? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem, indiferent de statutul social, nivelul de pregătire, nivelul de venituri, vârsta pe care o avem sau cum suntem îmbrăcaţi.
„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte” este primul vers din imnul naţional. Trebuie să ne deşteptăm pentru că, aşa cum spune versul, somnul poate fi de moarte!
Dar cum am ajuns aici?
Este foarte simplu şi comod să aruncăm vina la alţii, dar este timpul să privim fiecare în propria conştiinţă, să vedem dacă nu cumva prin egoism şi nepăsare fiecare dintre noi are o părticică de vină.
Manipularea oamenilor se practică de când lumea şi va dăinui cât va mai fi lumea. Eu mă întreb, ce se întâmplă cu noi în aceste zile este manipulare sau constrângere? Constrângerea maselor prin butoane şi nu prin convingeri. Aceasta este cea mai simplă metodă pentru dezbinare şi îndeplinirea propriilor obiective. Este mai simplă ca manipularea, şi asta pentru că în această situaţie nu ai nevoie de lideri care să insufle aspiraţii, iar României îi lipsesc cu desăvârşire.
Vedem şi simţim: copii care se întorc împotriva părinţilor, bătrâni împotriva tinerilor, angajaţi de la privat împotriva celor din sectorul bugetar şi invers, medici contra profesori, iar exemplele pot continua. Dezbinare mai mare în societatea românească şi în sufletele românilor nu a existat de la Revoluţie până astăzi. Temele care ne înrăiesc sunt diverse, dar aceleaşi personaje la butoane. În România politică nu există dreapta şi stânga. Există personaje care îşi arogă o apartenenţă doctrinară în funcţie de conjunctură.
De fapt, ce avem?
Avem nişte personaje politice care au butoane de constrângere a populaţiei pe care ar trebui să o reprezinte, nu să o dezbine. Dar, din neputinţă, ele constrâng… e mai uşor decât să reprezinte. Atunci când există un lider, acesta dă aspiraţii segmentului pe care îl reprezintă. Personajele politice seci în viziune apelează la constrângeri.
Avem o aşa-zisă stânga care are butonul numit angajat la stat şi prin acest buton practic se joacă cu o masă importantă dintre români.
Avem butonul numit mediul privat sau multinaţionale prin intermediul căruia o aşa-zisă dreapta se joacă, apăsând pe el când are nevoie. Şi, precum prea bine s-a putut observa în ultimii doi ani, mai avem un al treilea buton, diaspora. Angajaţii de la stat tac, de teama directorului: „Ai grijă ce zici, că de mâine tot cu mine rămâi şi s-ar putea să nu mai avansezi sau chiar să facem restructurări!” Vă sună cunoscut? În mediul privat vine patronul şi spune: „Firma noastră, cu măsurile date de acest guvern, o să aibă probleme”.
Se speculează egoismul şi ajungem chiar să îl urâm pe fratele român, repetându-i celui de la stat că cel de la privat este cel care scoate profitul şi este îmbuibat, spunându-i celui de la privat că cel de la stat este cel care toacă banii pe care el îi plăteşte prin taxe şi impozite. Mai avem un al treilea buton cu care se joacă politicienii, diaspora. Despre aceşti români s-a repetat că nu trăiesc aici cu noi, în aceste condiţii nu au dreptul să îşi exprime păreri despre ce se întâmplă în ţară.
Pentru că România încă din anii 90 nu a avut lideri, ci oameni care s-au pus în faţa unor butoane, a făcut ca astăzi “puii” celor din 90 să se joace cu butoanele, dezbinând românii. Şi uite-aşa, nişte păpuşari se joacă cu butoanele numite stat, privat şi diaspora, aducând românii să se urască între ei. Astfel, fiecare român din dreptul fiecărui segment se simte nedreptăţit şi crede că din cauza celuilalt nu trăieşte el mai bine.
Eu încă am speranţa unei zile în care angajatul de la stat nu îl va mai invidia pe cel de la privat, iar angajatul de la privat nu îl va mai blama pe cel de la stat. O să vină această zi, atunci când angajaţii din mediul privat şi cei din sectorul de stat, precum şi tinerii, vor înţelege că suntem o singură ţară, iar politicienii vor fi lideri.
Prin ură nu putem reconstrui o naţiune, asta e CLAR!
Florentin Gust