Protejarea apometrelor

0

Pentru a preveni deteriorarea apometrelor, ca urmare a temperaturilor scăzute, vă recomandăm următoarele măsuri:
– dacă apometrele sunt montate în cămine, asiguraţi-vă că acestea au capacul închis, nu lăsaţi capacul puţin ridicat pentru aerisire nici pe timpul zilei;
– dacă apometrele sunt montate în subsoluri sau pivniţe, asiguraţi-vă că geamurile şi uşile sunt închise;
– nu încercaţi să protejaţi apometrele cu materiale textile (haine, pături etc.), deoarece acestea păstrează umiditatea. Recomandăm utilizarea polistirenului pentru protejare;
– nu folosiţi focul şi apa fierbinte pentru a dezgheţa apometrul şi branşamentul. Încercaţi să le dezgheţaţi cu apă călduţă.
Utilizatorii pot semnala problemele legate de funcţionarea apometrelor la Dispeceratul societăţii – nr. tel. 0250/820.010, 0350/802.160.
Conform contractului privind furnizarea (distribuirea) apei potabile, canalizarea apei uzate, menajere şi meteorice, precum şi epurarea acestora în vederea evacuării în emisar, utilizatorii au obligaţia să ia măsuri conform recomandărilor operatorului, pentru protecţia contra îngheţului a instalaţiilor de măsurare din căminul de apometru, dacă acesta este amplasat pe proprietatea sa.
De asemenea, în procesul-verbal de montaj al apometrului este menţionat: „Contorul rămâne în grija consumatorului, iar acesta răspunde de integritatea lui şi protejarea acestuia împotriva îngheţului. În cazul în care contorul s-a defectat din vina consumatorului, acesta va achita costul deteriorării, inclusiv lucrările de demontare, reparare, verificare şi remontare”.
Reparaţia apometrelor constă în înlocuirea pieselor deteriorate de îngheţ. Fiecare reparaţie a mijlocului de măsură este urmată de verificarea metrologică. Aceasta este o condiţie impusă de Biroul Român de Metrologie.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ