Conform legii, acestea ar trebui să se desfăşoare cel mai târziu în vara acestui an. În tabăra PSD-ului, conform unor surse bine informate, există deja trei nume de potenţiali candidaţi. Primul, şi favorit la desemnare, este, paradoxal, un membru al filialei doljene a Partidului Mişcarea Populară, viceprimarul Mihai Genoiu. Mâna dreaptă a primarului Vasilescu în mandatul trecut şi în cele şase luni scurse din acest mandat, Genoiu ar fi gata să renunţe la calitatea de membru al PMP şi să semneze adeziunea la PSD dacă va fi nominalizat de social-democraţi să candideze. Al doilea posibil candidat este celelalt viceprimar, Adrian Cosman. Principalul său atuu este acela că se bucură de încrederea absolută a actualului încă primar, Olguţa Vasilescu, fiind unul dintre protejaţii săi. Al treilea potenţial candidat este „nemuritorul“ Gheorghe Nedelescu, „Gigi Bormaşină“ pentru iniţiaţi. Fost viceprimar al Craiovei şi „looser“ în trecut în aceeaşi bătălie, Nedelescu nu îşi ascunde intenţiile de a se înscrie din nou în competiţie, dacă va primi binecuvântarea de la „judeţ“.
Care dintre cele trei personaje va prinde nominalizarea rămâne de văzut, singurul lucru cert fiind acela că viitorul candidat va trebui să primească girul atât din parte Olguţei Vasilescu, cât şi a lui Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj şi vicepreşedinte al Senatului României.