Vetuţei i-a luat minţile eşecul!
Scoasă din minţi de faptul că nu a reuşit să intre în Parlament de pe poziţia a treia a listei pentru Camera Deputaţilor, liberala Vetuţa Păsculescu şi-a vărsat nervii pe colegul de partid Ionuţ Stroe. Tam-nesam, deranjată de o poză de pe profilul deputatului, doamna de la Dăbuleni i-a scris ofuscată: „Ione (…) ne sfidezi cu această poză pe cei care am muncit foarte mult!“ Evident, doamna de la Dăbuleni, apărută surprinzător atât de sus pe această listă a potenţialilor parlamentari liberali, nu s-a referit, probabil, la munca pe care a depus-o în localitatea de baştină, patria tradiţională a lubeniţei olteneşti, pentru că, dacă a făcut-o, atunci este ruşinos. Nu de alta, dar şi acolo peneleul a luat o bătaie ruşinoasă de la pesedişti, în condiţiile în care primarul este unul liberal.
Irinei şi mărul…
Chit că nu a ieşit parlamentar, liberalul doljean Marian Irinei şi-a atins scopul! Gradul său de notorietate a crescut direct proporţional cu numărul de afişe pe care şi le-a lipit, personal, prin câteva zeci de localităţi doljene. Vorba unui adversar politic purtător de fustă: „Dacă s-ar câştiga mandate în funcţie de coeficientul de figură, atunci Irinei trebuia să fie de ani buni în Parlament. Dar electoratul doljean este suficient de deştept să vadă şi ce este sub coaja mărului…“
Presură a cucerit Pleşoiul! La toaleta şcolii o fi fost?
Proaspătă parlamentară, social-democrata Alexandra Presură n-a mai avut parte de războaie închipuite în Pleşoi, pe care să le relateze live la telefon deputatului Ion Călin. De această dată s-a putut mişca liberă în localitate, chiar dacă puţin stânjenită de noroaiele de pe uliţele săracei localităţi conduse de ani buni de un pesedist lipsit de orice viziune edilitară. Suntem curioşi să aflăm dacă, în orele petrecute în faţa sau în interiorul secţiei de votare, domnişoarei nu cumva i-a venit dor şi de acel loc intim drag fiecăruia dintre noi. Dacă nevoile au pocnit-o, atunci cu siguranţă a observat cam în ce condiţii se află toaleta şcolii din comuna păstorită de ani de zile de partidul pe care îl reprezintă. Dacă nu, îi sugerăm, cu mandatul de deputat în buzunar, să dea o raită până acolo pe banii Camerei Deputaţilor, măcar o dată la câteva luni, nu de alta, dar numai aşa va putea rămâne adânc ancorată în realităţile judeţului.
Coaliţia pentru (B)Ică a dat chix
Transferat de la PSD Dolj la ALDE Dolj via Bucureşti cu doar câteva zile înainte de termenul limită de depunere a candidaturilor, fostul senator Florea Voinea, cunoscut drept Ică, a ratat, la mustaţă, intrarea în Parlament. Asta în ciuda unui sprijin puternic primit chiar din partea foştilor săi colegi, în special în secţiile de votare de pe raza municipiului Craiova. Aparent, cele peste două mii de voturi de sorginte pesedistă nu au fost suficiente pentru ca, la redistribuire, Ică Voinea să prindă un nou mandat de senator. După cum insuficient s-a dovedit sprijinul venit de pe stânga şi pentru Gheorghe Bică, liderul PMP Dolj, căruia, se pare, i-au lipsit vreo 400 de voturi pentru a merge în Parlament!